The same old fears...

De data asta pun piciorul in prag si tin destinul la usa.
De data asta m-am enervat cat sa ma tina-un an
De data asta eu voi fi cea care dirijeaza traficul.
Eu voi fi cea care va scrie regulile de circulatie.


No maybe this time...


We're just two lost souls swimming in a fish bowl, year after year,

Running over the same old ground. What have we found?

The same old fear..
Wish you were here...

Eu sunt...

Eu sunt un zbor frant,

O melodie de aripi neterminata,

Un pas descult pe o palma fierbinte,

Un zambet pierdut in rasul tau...

Eu sunt o fereastra deschisa

Pentru zborul viselor tale...

Mi-s gandurile pasari ingenuncheate-n zbor

Cu aripile frante de cerurile grele,

Purtand spre implinirea arcadelor de stele

Intaiul pas invins al prabusirii lor...

PS: am postat aici one of my fav poem.ca sa incep anul nou in rima si in poezie...

Oneironaut

Intrebarea zilei:
Cat de rece poate fi gheata?

Raspunsul zilei:
Depinde cat de mult sta in frigider...

Ironic, nu?

"I will suppose... that some evil demon of the utmost power and cunning has employed all his energies to deceive me."

Our battle

Luptand impreuna, si totusi parca unul impotriva altuia. Aliati si dusmani in acelasi timp. Nu pot intelege, de ce nu putem invinge instinctul de supravietuire din care striga atata egoism? De ce nu putem renunta in incercarea disperata de a ne salva propria viata, cand impreuna cu cel de alaturi am putea gasi solutia menita sa ne tina in viata?

De ce ne e frica? De ce ne e teama sa ne fie frica, si de ce ratam toate perceptiile din jur inglobati in teama? Cand fericirea nu o atinge decat cel neinfricat...Pentru ca in sine, fericirea nu vine decat dupa ce castigi razboiul (si poate de aceea, majoritatea oamenilor isi pierd mintile si viata intr-o cautare disperata de putere in speranta atingerii acelei pseudo-fericiri) . Fericirea nu e decat liniste extatica si iubire. Iar iubirea, nu e decat un razboi in care intri neanuntat si din care iesi in incercarea disperata sa te salvezi. In care trist, dar putini curajosi raman pana la capat.

Iubirea e razboi. Doar ca spre deosebire de razboiul propriu zis, aici participa direct doar doua persoane, care trebuie sa lupte impreuna ca si una singura, impotriva marelui dusman, Teama. Razboiul e facut ca sa existe un invingator. Iubirea e o lupta pe care trebuie sa o invingi, si din care trebuie sa iesi invingator, amandoi unul singur.
De ce credeti ca oamenii inventeaza razboaie inutile, infantile si prostesti? (e jucaria meaa, da-mi-o inapoi!) Din cauza incapacitatii de a lupta in adevaratul razboi, singurul razboi pe care trebuie sa il ducem cu adevarat... De ce credeti ca se spune Make love, not war? Pentru ca desi antonimice, se aseamana atat de mult...

Suntem facuti sa fim puternici, nu lasi. De ce nu luptam pentru singurul lucru in care merita sa crezi?De ce?

Insomnie

Ce sont comme mes arrieres-pensees qui passent dans une instance
Ma vie, l'amour, ma guerre...

And it's four in the morning and I'm walking along, beside the ghost of every drinker who has ever done wrong...

Se dizolva în mine, încet,
chipul tau de piatra solubila
o, tu, dansînd menuet,
pururea nubila.

Ma vor bea cîndva, zeii
si vor simti în mine gustul tau,
cîndva, cînd întomnase-vor teii
de sete si de rau.

Dar înca mai ninge, înca mai ninge
cu tine în mine ramîn înghetat
…suava meninge
si somn tulburat.

.

Ban it

Violence against an adult is called asault.
Violence against animals is called cruelty.
Violence against children is "for their own good"

Degrading, humiliating and unacceptable. Ban it!

Children are not mini human with mini rights. They have the same rights as adults do. And hitting an adult is illegal.

Raise your hand against corporal punishment of children. It's now in your power.

Give us your online signature and help the Council of Europe to implement the law abolishing violence against children in all its 47 states. The children in you will thank you.

http://www.coe.int/t/transversalprojects/children/SignatureOnline/form_en.asp

*any questions about this project of CoE and Euronet, please ask me*

self destruction

Aduc aici un ultim omagiu a celor ce nu pana de mult erau si ele biete ramasite,
Ingrop aici, in chiar secunda asta, in ochii inghetati mintind ai mamei, in rafturile din casa bunicii pline de fotografiile celor ce traiau candva viitoare bucati din puzzle-ul egoului meu, in zambetul eternei prietenii cu care am crescut si pe care l-am pierdut in imensitatea globului si in amintirea copilului pe care l-am crescut ca si din pantecul meu, in reflexia primelor lacrimi a caror dulceata s-a inasprit in amar, sub ruinele ce se inmultesc crescand sub mine si sub privirile-mi nebuloasei miilor de voci ce le adun, eu, ploaie pentru ciuperci otravitoare, ingrop acum si ultimul copil din mine. Aici, sub privirile inspaimantate a ceea ce azi nu stiu cum sa numesc. Eu.

Acum nu sunt decat un copil batran. o relicva. si ochii mei au prins riduri de atata batranete...

Sunt sleita. I'm becoming a monster

run

Losing it. Cand crezi ca incepi sa intelegi ceva din viata asta, fleosca pe partea cealalta, lingi pamantul.
Pierd controlul. Ca si cum as conduce o masina fara frane. fara volan. pe o autostrada incredibil de aglomerata, cand pe contrasens cand in sens opus, cu vizibilitate redusa, orbita de farurile mult prea puternice ale celorlalte masini, si cel mai grav, fara carnet de conducere...
cu totii, niste minori conducand ilegal niste masini furate de la ceilalti, cu care ne busim intre noi, ne avariem si cu care fugim unii de altii. cand ne gasim, cand pe trasee total opuse, cand ne orbim reciproc cu farurile, doar pentru o secunda, cat sa iti pierzi ratiunea, mintile...si controlul...

ma las condusa. de data asta ma las condusa. nu mai pot intelege mecanismul acestui joc nebun, ma depaseste. as vrea sa conduca masina asta un pic si cineva pentru mine, cat prind regulile...

de ce nu s-a inventat nenorocita asta de masina cu conducere automata?eu si masinile...ce pereche


the human kind, is on the run, so run away...

make yourself heard

Cu totii suntem nemultumiti, ba de scoala, ba de servici, ba de tanti de la primarie care te sfideaza, ba de politicienii nostri adorabili, ba de cate suturi tre sa primesti in fund si sa taci ca prostul/proasta. Si cu totii stim sa ne plangem, bineinteles.
Adevarul e ca m-am saturat. Peste tot numai "tara de rahat", "vai ce mi se intampla", "fir-ar el sa fie de sistem ca imi sta pana in gat, ma mut in strainatate", dar prea putini fac ceva in legatura cu asta. Poate ca nu stiti, chiar ni se da ocazia (nu prea mult, ca strica, but still), dar nu, noi intoarcem nasul spre atoteterna complacere in suferinta pt ca de, e mai usor asa.
Uite ca nu. E cazul sa facem ceva. Avem pentru ce sa ne strofocam, si pana la urma e pentru noi, merita tot efortul. Asa ca asta ar fi o ocazie destul de buna sa incepi sa faci ceva...


"Ai ceva de spus cu privire la provocarile generatiei tinere? Esti
multumit de sistemul de educatie din Romania? Crezi ca integrarea
sociala a tinerilor din zone marcate de saracie constituie o problema?
Crezi ca tinerii ar trebui ajutati sa isi gaseasca un loc de munca?

Consultarea on-line este in limba romana si poate fi accesata la adresa
http://ec.europa. eu/yourvoice/ ipm/forms/ dispatch? form=Youthchalle nges&lang= ro.

Chestionarul poate fi completat pana pe data de 25 noiembrie.

Fa-ti si tu auzita vocea!"

La tiganci

Eliade. Definitiv Eliade. Si daca stau sa pun cap la cap si amanuntele gen discutiile despre ocultism, alegerea noastra pe tema tiganiadei si indelungata lectura despre mistica, ascetism si filozofie indiana din ultimele zile, totul se potriveste perfect cu acest decor gotic avand ca element central cladirea infioratoare a Colegiului Mihai Viteazul abia vizibila in fundalul intunecat plin de contururi umane luminate pe alocuri de lumina lunii ce bate pe geamurile dinspre curte sau de lumina lumanarilor aprinse (cine mai aprinde lumanari totusi in secolul XXI?..?).

Si uite parca totul se leaga. Pare-se ca Bregovich si videli noch par a bantui pasajele hipnotice din jurul meu. Imi amintisem de seara aceea nebuna sus in inima padurii dansand intr-o agonie sinestezica pe Videli noch, in singura lumina ca si turbata a lunii cand pline cand in eclipsa. Ce ciudat...parca mi-a ramas intiparit pe retina simturilor.

Si ce stare. Ce stare obscura...care parca te scoate cumva din limita timpului si te transpune intr-o lume paralela, a ta si din tine, dar rupta de criteriile noastre temporale.

Turta dulce si amandine...
Amintirea frapanta a copilariei, a mirosului ciudat de benzina (si el simbol ocult al starii de transa, de delir, menit sa sugereze transpunerea intr-un alt spatiu si timp). Replica total rupta parca din vocea altcuiva, "stateam cu nasu-n teava de esapament", inca ma vaneaza reprosandu-mi ca era vocea altcuiva. din mine. Eu, cu un abia deschis ochi al lui Shiva. Eu, dar eu in alt context temporal.

Hai sa punem piedica la tramvai. Da.

my vyshli iz doma kagda va vseh oknah pagasli agni, adin za adin my videli kak uejeaet paslednii tramvai

Hide and seak

Da, ce lung mai e To Do list-u nostru. ui. Ma coplesesc uneori atatea ganduri ca uit si in ce directie trebuie sa o iau. Pastiluta roz ca sa nu uit sa imi iau pastila, da. Asta e. Dar trebuie sa recunosti ca si tie ti-ar mai folosi niste memoplus din cand in cand, nu-i asa bunicule? Nu sunt mereu atat de zuza cum probabil crezi, desi cu capul pe luna, il am pe umeri. Si intr-un final, poate ca si tu esti ametit, nu poti nega. Nu-mi spune ca ti-ai facut curat prea recent prin carti si caiete, ca nu te cred.
Si pentru ca bunicii se culca devreme, profit de ocazie sa iti dau a small hint. Stiu ca am spus ca ma culc...asta o sa fac, in cateva minute. Pana atunci insa, vroiam sa iti propun...
Hai sa ne jucam Cald si Rece, vrei?

ps: Ti-am spus. Nu uita niciun indiciu...

Heal your pain

Nu. Oricat mi s-ar argumenta, nu pot crede in rautate pura (o asociere ingrata de termeni, stiu). Nu exista asa ceva. Rautatea e doar slabiciune enorma. Asa zisa rautate e direct proportionala cu slabiciunea din tine. Ti-e frica, si cand simti ca esti lovit, lovesti si tu cat mai tare in jur. Iar in final , ascunzi toata aceasta suferinta cat mai adanc, si de tine chiar, doar ca sa te scufunzi mai apoi in singuratate.
Nimeni nu face rau fara o cauza. Nu ca ar fi scuzabil niciun fel de rau, ci doar ca ar avea o cauza la sursa careia poate ai putea gasi o solutie favorabila.
Si chiar as lupta din rasputeri sa sustin ideea asta : evil cannot heal pain. evil is pain.

E legea firii. Ne curge sange cald prin vene, nu mercur. Actionam si traim sub impulsul batailor de inima, nu comandati electronic. Si oricat de mult ne-am nega partea umana, sinapsele noastre nici c-ar mai exista fara o inima care sa bata si sa pompeze sangele spre creier.
Suntem oameni, nu bestii. Oricat ne-am ascunde.

Heal your pain

Nebuna...

Moon, worn thin to the width of a quill,
In the dawn clouds flying,
How good to go, light into light, and still
Giving light, dying...

Te privesc în ochi si-n jur să sterg copacii.In ochii tai cu luna mă rasfrang...

Sa privesti luna, pur si simplu deconectat, deconectat de tot ce mai exista in jur. de tine. de aer. doar tu, si ea. As incremeni in vidul asta absolut doar ca sa ajung cat mai adanc in mine. in mine. ca si cum ai explora partea nevazuta a lunii. te coboara pana in tenebrele abisale ale oceanului planetar din tine...
si sub efectul veritaserum-ului lunatic ma ingrozesc si eu de mine, caci nu vad decat o nebuna...

The moon is aching on my skin...

straini

cat de strain poti fi de cel de langa tine?
pacat. suntem stele cu lumina proprie.nu suntem facuti sa degeram.

si uite ca tot ne ascundem unii de altii...

inutilitate spasmodica

Larve. Asta suntem. Niste larve.Ne taram in mocirla atotneputintei noastre si ne intrebam de ce nu putem zbura. Nu putem zbura, nu, noroiul te prinde si nu iti da drumul. Pacat, suntem fiinte menite sa zboare. Larvele devin fluturi. Cat de usor ar fi de-am constientiza ca nu facem decat sa ne inecam aripile-n noroi...

Ne invartim reciproc in tot jocul acesta al slabiciunii, al pseudoputerii si al pseudointelepciunii, de parca am incerca sa ne depasim in aroganta si-n independenta, cand de fapt avem atata nevoie unul de altul. Dar suntem atat de orbi...de ce nu putem vedea ca ne infundam reciproc? Ca toata indiferenta noastra creste dintr-o atat de ascunsa dorinta de a fi iubiti.
Lovim in jur neincetat ca sa ne demonstram noua insine ca noi suntem mai puternici, nu avem nevoie de asemenea fleacuri. Dar cata slabiciune ascunde asta...aceasta incapacitate de a recunoaste ca avem atata nevoie de caldura incat ne transformam automat in fiinte arctice, cu inimi de gheata. Doar ca inimile de gheata se pot topi atat de usor la prima raza de soare...ne ferecam pana si sufletul sa nu cumva sa patrunda lumina...
Si suferim. Dar refuzam sa recunoastem ca suferim, desi pana si cel mai arid tinut din tine urla dupa ploaie. Pana si cel mai inghetat coltisor din tine tanjeste dupa soare.
Impungem. In cei din jur preponderent (ciudat ca tot noi primim lovitura in cele din urma). Ne pare rau cand facem asta, dar ne complacem in ideea ca toti fac la fel. E ok sa te complaci, nu?
Si uite-asa ne facem reciproc sa suferim. Desi cu totii nu suntem decat copii ce tanjesc dupa iubire, ne lovim reciproc si apoi ne intrebam de ce se intampla asta. Nimeni nu vrea pana la urma. Dar suntem prea slabi sa ne ridicam aripile, desi vedem ca noroiul ne trage in jos. Nu e decat un cerc cumplit al suferintei si al slabiciunii care ne reduce la stadiul de larva.

Si totusi...de unde-atata rautate?Si de unde-atat venin? Nu pot intelege...nu exista rau suprem.
Noi pe noi ne facem rai.

degerat

A venit, a venit toamna...acopera-mi inima cu ceva...

Uf, cum poate ceva sa te intristeze si totusi sa te faca sa iti doresti aceasta tristete? M-as imbata sorbind racoarea ploii, privind cum tipa in timpanul ochilor mei. si nu m-as satura nicicand...si as urla si eu cu ea, cu ea in mine, ca un ecou mult prea gravat pe retina sufletului meu, ca o chemare pe care numai eu o pot auzi. din mine. in mine...

Si-atunci m-apropii de pietre si tac...

Inainte...

Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.

Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.

Inainte. Ce cuvant ciudat. Il folosim pentru a descrie doua opozitii de rangul cel mai ingrozitor. Trecutul si Viitorul...

Nu. Nu mi-e frica de viitor. Viitorul e nedefinit, de ce mi-ar fi teama de ceva ce aici, acum, nu exista? Trecutul insa. Trecutul va fi mereu in urma. Ne e groaza de trecut. De trecutul nostru si de trecutul celorlalti, indiferent daca s-au intersectat candva sau nu... Ciudat cum ceva trecut poate distruge atat de usor ceva ce ar fi putut urma. E ca si cum pasul tau din spate i-ar pune piedica celui ce abia paseste inainte... Asa si noi, ne tot punem piedici unul altuia...

"trecutul este totul, viitorul este nimic, alt sens al timpului nu existǎ"...

Ingerului...

It's like you will never get rid of what you fear most...
Cause fears will always chase your soul...


Si uite ca nici eu nu am scapat...cine ar fi crezut, huh? Inca imi rasuna haotic prin vene marea. Gandurile mele ca niste valuri cotropindu-ma. Si muzica aceea...atat de ciudata, prin simplul fapt ca desi nu am mai simtit-o de atat amar de timp, parca o aveam in mine de mult prea mult...Prea multe vibratii pe sira spinarii mele inghetate sub suierul nocturn al noptii. pe sira spinarii durerii mele. trezite acum parca prea brusc din somn de valurile marii...

There has to be a reason:|

Suddenly before my eyes
Hues of indigo rise
With them how my spirit sighs
Paint the sky with stars...

Un monstru. O entitate gigant acaparandu-mi fiecare gand abrupt. Printre valuri. Printre mine.
Marea si eu.

Ciudat cum ceva ce ti-a luat candva, intr-o singura clipa, tot ce ai avut, e singurul lucru care iti poate da acum sentimentul ca totusi e ceva acolo, langa tine. la urechea ta...o soapta. un suspin de departe.

Who has paced the midnight sky
So a spirit has to fly
As the heavens seem so far
Now who will paint the midnight star?

I'm gonna paint your name with stars. So that the sky should brighten...
O sa imi lipseasca nebunia aceea de cer...

Ingerului...

cauta-ma

De mici, am fost invatati sa cautam. Cautam, imprejur, in ceilalti, in tot ce ne inconjoara. Dar niciodata in noi. Ne e frica de intunericul din interior, e mult mai simplu sa cauti pe lumina...Asa ca ne dedicam intregul nostru spectru vizual cautarii.
Si tot cautam, si disperati in agonia aceasta a cautarii, privirile ni se imprastie peste tot in jurul nostru.
Cautam si cautam si cautam si cautam, dar pas cu pas, acceptam orice. Poate cine stie...
Si totusi, oriunde am gasi ceva, ne intoarcem privirile, nimic nu pare sa umple golul acesta care parca cere viata, sange, sacrificiu uman.
Ne improscam reciproc in ploi acide ale neputintei noastre, ne zbatem in chinurile agoniei dar cuminti, ne asumam constienti aceste riscuri. Doar pentru a gasi...
Dar intr-un final, iti dai seama ca nu ai cautat unde trebuie...

I think we miss the touch so much, we crash into each other just to feel something...

cliseu

What strange creatures men are...
What do they want from us?

muzelor

Un mic omagiu fascinatiei copilariei mele...
Si pentru ca azi, in sfarsit, am pasit pe sunetele Baladei, in locurile fascinatiei LUI, si deoarece coplesita de starea aceea, nu am putut scrie nici doua cuvinte care sa exprime cu adevarat ceea ce simt in acea mica agenda, m-am gandit ca desi un mod de exprimare infim, trebuie neaparat sa scriu...
Si poate si pentru ca simt ca am renegat mult prea mult atatea lucruri care se zbat in tacere in mine, si pentru ca stiu ca voi fi o mare ingrata peste o saptamana, in primul rand eu pentru mine, si pentru ca cele doua fascinatii, am realizat abia azi, pornesc din acelasi izvor, a scrie articolul chiar acum, aici, a devenit o necesitate...

Sa simti ca apartii. Ca sufletul tau e nascut acolo, desi nu ai mai fost niciodata. Ca te-ai putea intinde pe iarba aceea divina, si ascultand Balada si Crai nou, in timp ce privesti norii aceia salbatici, sa simti ca norii iti canta tie. ca te-ai putea abandona in acea nebunie, la nesfarsit. sa uiti de tot, si totusi sa descoperi tot ce nu stiai, sa te rupi in firimiturile fiecarui sunet ca sa te poti gasi apoi pe tine, intreaga..
Ca o datorie catre mine, a apasat greu gandul de a ma intorce. Sa ma pot asculta mai bine...

http://www.youtube.com/watch?v=SS1mGi4cY38

you make me smile

such a 'cutie' song, such a cute smile:)

si inevitabil, zambesc. cause you know, It's that feeling you get...

poate e din cauza cuiva...si daca e, poate ca si-ar da si seama ca e. but then again, suspansul ar fi cea mai buna strategie, poate si intr-o draguta combinatie cu mici indicii. poate:D

dulceago-siroposo-etc, da da stiu. but hei, intr-un final, there's some kind of life at the end... stoned, forgetful and then, i'm drinking what used to be sin and touching the edge of your skin. e ca si ciocolata amaruie:). nu degeaba e ciocolata;))

http://www.youtube.com/watch?v=tUNM8qyazB8&feature=related

you there, thanks...:)

ps: pardon me daca dezamagesc publicul metalist, strong tasteful like or whatever that is, dar trebuie sa recunoasteti ca a face pe cineva sa zambesti e cel mai frumos lucru...te rog, nu lua versurile mot-a-mot. inchide ochii si taci:P

precious thing, indeed...

dust in the wind

frustrant. frustrant sa vezi cum poti face ceva (sau mai bine zis cum ai fi putut face ceva) si totusi sa iti dai seama ca esti incapabil, inutil zbatandu-te intre cele cateva secunde care despart acel "as fi putut" de "am reusit".

frustrant sa vezi ca totul se poate risipi.intr-o secunda. ca un praf de nisip e doar o eternitate inglobata intr-o bucatica infima de materie, si totusi ce eternitate efemera. o secunda.

cat sange e intr-un om?nici cat sa sature un insetat. si ce viteza...

all the simple pleasures deep inside...

Oh, it's carnival night
And they're stringing the lights around you
Hanging paper angels
Painting little devils on the roof...

cum de am putut uita???...:-<...
damn, cat imi doresc o pereche de star glasses...pacat ca nu gasesc nicaieri...

Tell me how, you know now, the ways and means of getting in
Underneath my skin,
Oh you were always my original sin
And tell me why, I shudder inside, every time we begin
This dangerous game
Oh you were always my original sin

eh...fiti fara grija...nu e cu dedicatie catre cineva anume...poate doar catre micul val de melancolie care m-a apucat acum exact 7 minute...

GUYS.guys??

asa. well...:-?...
da. obosita. de mereu aceeasi poveste. cand dai de cineva care sa merite, e ori din alta tara/oras, ori married with children, ori cu directii mai nepotrivite (if u get what i mean).UFF. ffs
si e ok.e ok.inteleg ca sunteti lasi. foarte. dar cel putin invatati sa va infrangeti lasitatea. nici voua nu va plac lucrurile superficiale, doar ca nu va simtiti in stare de ceva mai puternic (da da da, talking to you all, you strong and so menly men, ca doar sunteti barbati adevarati, ce naiba).
--i was just as afraid as you were. but hei, you can play the brave one--
draguti oamenii din brasov. calzi:). si sociabili. si heeei, m-a agatat pe mine antrenorul (de altfel quite hot) al super echipe fc progresul juniori din bucuresti?
eh:D heeei...it's not like i'm angry on guys or smth. m-am resemnat de mult. nu ca ar fi vina lor. de altfel, mititeii, majoritatea nici nu prea au simtul acesta al constiintei, cum sa fie vinovati de ceva:). e doar ironia...irony developing a crush for me
si...special...pentru toti cei care fac asta:P


teo dora.: e bou
teo dora.: azi nu m-a sunat deloc
teo dora.: asa
Twinkle: atunci cati boi pe lumea astaa

tiptoe to your moon...

Come let the truth be shared
No-one ever dared
To break these endless lies
Secretly she cries

She burns like the sun
And I can't look away
And she'll burn our horizons make no mistake

And I'll hide from the world
Behind a broken frame
And I'll burn forever
I can't face the shame......


And I won't hold you back
Let your anger rise
And we'll fly
And we'll fall
And we'll burn
No one will recall
No one will recall

Look to the stars
Let hope grow in your eyes
And we'll love
And we'll hate
And we'll die
All to no avail
All to no avail

----I wish i could----

ps: si da, stiu, titlul e alta melodie, si am amestecat versurile a doua melodii. but hei, that's exactly what's chasing my mind right now so i'll simply leave it like this...
ps2: am postat o veche schita, salvata intamplator prin aprilie...ufff

words are never enough

i'm quite grumpy in the morning.
dificila, dezorganizata, uneori cu gandurile aiurea pe luna si capul prin nori, cand indecisa cand mai hotarata ca niciodata, mi-ar place (si stiu ca se zicea 'mi-ar placea' dar ce sa fac daca imi place sa zic 'mi-ar place') sa urlu pe varful unei stanci care sa zgarie cerul si sa ma dau cu parasuta ( dar nu imi plac parasutele. god, it makes me sick), de multe ori imi sta parul de parca a trecut un tractor prin el, si da, ma confuzez repede ( scuzati-mi incultura voita) si desi imi place cu capul in nori, cu ceilalti prefer sa stiu pe ce planeta hoinaresc.

a se mentiona ca spiritul romantic adolescentin prezentat in poze este in totalitate al meu ( cu alte cuvinte, da, picioarele sunt ale mele. si da da da, iar poze cu picioarele mele. se pare ca imi plac picioarele mele. in poze). si as vrea sa mentionez ca prima poza este 'sand heart' si a doua 'morning heart'. silly. but mine:)

da, ce cliseu. parca imi si vin in minte imagini din filme cu fetite desenand la sfarsitul caietului inimioare. cine ar fi crezut? eu, gandindu-ma la inimioare. degradant ar spune unii...eh

cat de mult as vrea pur si simplu sa stiu ce vreti de la mine. voi toti cei care va bagati cu nasul in viata mea neinvitati. intrusii. bastarzii. ce? ma enervati uneori. reaaaal bad. si-s si un pic satula de mereu, aceeasi poveste. picata in cap, bolnava mintal, compulsivo obsesiva, sau chiar stupida. any normal bastard around here?uff

"i look in your eyes
i can see butterflies"...eh:)

si ca sa termin intr-un mod mai pesimist0-apocaliptic, self quoting myself:
words are never enough...
but it feels like every word of yours would make a difference...

sa ti se lungeasca nasul?

ah, v-am spus vreodata cat de mult urasc mincinosii?
(asta se numeste strategie de intimidare. oricine se simte e invitat sa isi care privirile spre o minciuna mai frumoasa decat acest crunt adevar. aka: fuck off)

foarte enervant cum simt nevoia sa scriu. poate pentru ca momentan chiar nu am cu cine vorbi. si totusi, voi scrie despre minciuna. si cum ne manipuleaza viata inspre self destruction.
da. cu totii mintim, nu-i asa?in general, pentru interese mai mult sau mai putin personale. dar cand aceste mici interese devin scopuri egocentriste, sa zicem ca devine un viciu. iar tu, cel dependent, iti imprastii otrava printre cei din jur.

e frumos sa ajungi la ce iti doresti printr-o mica minciunica. it wouldn't hurt anybody, would it? dar vai, si ce frumos e cand iti dai seama ca ai trait o minciuna. well, that actually hurts...
ne invartim cu totii in acest ciclu dement lying- being lied, de parca nu stim foarte bine ca nu facem decat sa ne mintim reciproc. suntem fiinte slabe...mult prea slabe pentru adevar...
si daca zicea cineva candva intr-o melodie pe care mi-o amintesc din cand in cand cu tristete, ca numai adevarul ne va putea face liberi, o zicea pentru ca stia ca asta e adevarul. adevarul de care ne e atata frica. pas cu pas...

cel mai trist e cand vezi ca oameni apropiati tie mint desi stiu ca se mint in primul rand pe ei insisi. sa te minti ca sub minunatul aspect fotogenic si extravertit esti tu intr-adevar. ca cel pe care il saruti pentru ca ti s-a zis tie de multe ori ca saruti bine, este your sweet honey (pacat de toate cuvintele astea atat de frumoase in esenta lor, stricate de atatea minciuni. spre exemplu, those three words ment to be special, acum sunt menite doar sa fie puse sub semnul intrebarii) . ca totul e perfect in relatia voastra, ca sunteti facuti unul pentru celalalt( bulshit) . but it wouldn't hurt a little lie from time to time. WOULD IT?

cum ne putem da seama ca totul din jur e doar o minciuna pana nu ni se arata adevarul? prea orbi...suntem prea orbi sa putem vedea lumina. orbecaim pe intuneric...

si da, chiar v-as ruga. go away, all of you fond of lying, would you??sick of it.

"nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,
nici de vremuri, nici de oameni,
fara ura, fara regrete si resentimente,
mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista,
eliberati-va de tot si de toate cu gandul ca trebuie sa traiti, pentru, si in adevar,
caci doar adevarul va va face liberi..
si numai liberi fiind, veti putea atinge in viata
...fericirea. "

orgasmic

da da da. METALLICA
si stiu, de obicei nu scriu pe blog despre concertele la care merg, dar despre asta trebuie. it's a must
ce pot spune? absolut genial. ORGASMIC. nu ca m-as fi asteptat la altceva, si totusi a fost...whew, unbelievable.
baietii, intr-o forma dementiala (god, I'd marry one of them right this instance), si daca e sa imi fi dat seama de ceva, e ca heeei...they're my ideal type of hotness
au cantat god like. o atmosfera incredibila, ca sa nu mai spun de ploaie. of, ploaia, eternul meu cantec, cine ar fi crezut ca va deveni din chin (3 ore de asteptare in ploaie, si in hanorac e ceva:))), placere? absolut geniala senzatia : noapte, ploaie pe pielea inghetata dar infometata, nebunie generala in jur, si Sanitarium pulsandu-ti obsesiv prin vene...
am plecat de acolo hungry for more ( "so fucking what?" --ah, il ador pt replica asta), si decisa sa ii vad cat mai curand posibil, de data asta insa sa ii am chiar in front of me...
"you know why i'm here? because i fucking love it". oh, me too:))

hmm...oare

Your Result (traducere libera: my result)

You are the drawing.

mi s-a parut haios rezultatul...

c'est mon petit prince

un mic omagiu...micului print...

"- Te du cu bine - zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.

- Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor - spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.

- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.

- Numai timpul cheltuit cu floarea mea ... facu micul print, ca sa tina minte.

- Oamenii au dat uitarii adevarul acesta - zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta.

- Eu sunt raspunzator de floarea mea ... spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte."

"- Stelele sunt frumoase, datorita unei flori pe care nimeni nu o vede ...

Eu i-am raspuns: "De buna seama", si m-am uitat, fara sa mai spun nimic, la undele nisipului batut de luna.

- E frumos pustiul ... - adauga el.

Si era adevarat. Intotdeauna mi-a fost drag pustiul. Te asezi pe o duna de nisip. Nu vezi nimic. Nimic nu se aude. Si cu toate acestea, ceva straluceste in linistea lui ...

- De aceea e frumos pustiul - zise micul print - fiindca, undeva, el ascunde o fantana."

"- Te vei uita la stele, noaptea. La mine-acasa e prea mic, ca sa-ti arat unde se afla steaua mea. E mai bine asa. Pentru tine, oricare dintre stele va fi steaua mea. asa incat te vei uita cu drag la toate stelele. Toate vor fi prietene cu tine. Si apoi, as vrea sa-ti fac un dar ...

Din nou a ras.

- Ah! puisor, puisor, imi place cand aud rasul acesta!

- Chiar el va fi darul meu ... va fi asa cum e cu apa ...

- Ce vrei sa spui?

- Stelele nu sunt la fel pentru toti oamenii. Pentru unii, cei care calatoresc, stelele sunt calauze. Pentru altii, sunt numai niste luminite. Savantii vad in ele doar probleme. Pentru businessmanul meu, erau bucati de aur. Insa toate stelele acestea nu au grai ... Numai pentru tine stelele vor fi ca pentru nimeni altul ...

- Ce vrei sa spui?

- Noaptea, cand te vei uita pe cer, fiindca eu voi locui pe una dintre ele, fiindca pe una dintre ele eu voi rade, atunci va fi pentru tine ca si cand ar rade toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care stiu sa rada!

Si-a ras din nou.

- Iar dupa ce-ti va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit ca m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Iti va fi dor sa radem impreuna. Si vei deschide uneori fereastra, asa, numai de drag ... Iar prietenii tai se vor mira, vazandu-te ca razi de cate ori te uiti la cer. Atunci, tu le vei spune: "Da, intotdeauna stelele ma fac sa rad!" Iar ei te vor crede nebun. Va insemna ca ti-am jucat un renghi grozav ...

Si-a ras din nou.

- Va fi intocmai ca si cand, in loc de stele, ti-as fi daruit o sumedenie de clopotei ce stiu sa rada ..."

lui...

si trebuia sa fie ieri, dar hai sa zicem ca nu am avut puterea sa scriu ceva ieri...

o zi menita sa fie dedicata lui, lui si simbolului acela atat de pregnant in adancul meu, pur si neatins... doar atat...

si cat de trist ca nu a fost decat o zi trista...atat de trista...

si cat de greu e cand iti dai seama ca uiti constant niste lucruri atat de intiparite in tine incat devin chiar Ego, dar tu uiti. si lasi in urma ta bucati din tine pe care apoi le plangi si le readuci inapoi in tine. inmiit, si mai dureros. atat de trist cand realizezi ca puritatea acelui sentiment e impregnata atat de adanc cu durere, o durere care nu dispare. se evapora, dar vaporii raman in aceeasi camera cu tine, si intr-un ciclu nebun, vaporii devin nori, apoi furtuna si asa mai departe. iar acum...ma ploua...

si promisesem atat de multe. mie. mie si lui. nu pot sa cred ca m-am pierdut pe drum...
mi-e atat de dor. atat, atat de dor. de liniste...de puritatea initiala a iubirii si puterea cu care credeam in vise, in oameni. in mine...mi-e dor de vechiul eu, cand inca nu aparusera oitele in mintea mea, dinainte de orice intunecare. sau tristete...

as da orice sa adun acea putere cu care sa imi pot indeplini promisiunile, dar se pare ca nu fac decat sa uit de mine si sa ma prabusesc cand imi reamintesc. on and on and on. si din cand in cand, ma mai agat de cine reusesc. ai face bine sa fugi de pe acum, inainte sa termini de citit, sau s-ar putea sa te trezesti sufocat...

ever wondered where the lost things go?. desi stiu ca daca scriu aici nu ma va face sa ma simt mai bine, e ciudat ca totusi imi da impresia ca ii acord importanta cuvenita. cum am putut pierde ceva atat de drag? (si ce intrebare. irony, my dear friend)...

mais tu es pure et tu viens d'une etoile...uff...

inolvidabilul...micul print...

"Si-apoi, priveste! Vezi tu, acolo, lanurile de grau? Eu nu-mi aduc aminte de nimic. Si asta-i trist! Tu ai insa parul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, cand tu ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine. Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau ..."

Goodbye alone

O sa incep prin a preciza ca nu, nu e o drama a varstei mijlocii a adolescentei, depresivo-solitaro-etc. E doar redarea atat de frapanta, a unei stari absolut de neinteles (nici nu incerc sa inteleg ceva) date de o melodie atat de...unica prin sentimentul pe care ti-l induce, ca o bautura care dupa prima inghititura ti se imprastie din piept pana in varful degetelor si pana la marginea neuronilor.
Si da, am dorinta asta absolut nebuna de a urla, de a hoinari in mijlocul unei ploi fierbinti si reci, in linistea infioratoare a stropilor de ploaie. Imi permit sa redau aici un mic citat dintr-o descoperire mai mult decat placuta facuta recent :

Si va ploua in noi toti,
Si-n afara noastra-i ger de crapa trupurile...

Nu ma pot abtine in a mentiona, din nou, atotcaparatoarea si eterna ironie ce parca a inceput sa dezvolte o mica obsesie pentru mine, mereu gata sa chicotesc pe orice tema. Numele micii revelatii de mai sus coincide, ce coincidenta superba a sortii ( sado-maso 24/7, huh?), cu numele...in fine...fascinatiei...

mi-e dor de...puritatea initiala a nebuniei acestei stari...
da...va trebui sa fac niste mici revizii...

you know, the moonlight is bleeding from out of your soul...

strangers

nu pot lupta cu asta.
e impotriva firii. nu poti intra intr-o camera cu usa inchisa, si mai rau si fara ferestre... am ciocanit de multe ori in usa aceasta deasupra careia scrie atat de ciudat, numele meu, uneori il recunosc "hei, asta sunt eu", dar alteori nu imi par decat hieroglife aranjate bizar. asa ca fug spre usile altora...dar nu pot intra, nu pot intra daca nu mi se deschide usa...

si pt ca simt ca am redat mult mai precis in discutia cu rux, impart putin din ea.

Twinkle: hb nam

Twinkle: sincer

Twinkle: mi-e groaza de mine

Twinkle: imi dau seama ca sunt infinita

Twinkle: e oribil sa iti dai seama de asta

rux: poate e doar o chestie de moment

Twinkle: mai nu stiu

Twinkle: dar sunt obosita

Twinkle: literar

Twinkle: moral

Twinkle: obosita

Twinkle: nu pot duce ceva fara sa simt ca cineva ma duce si pe mine

Twinkle: si imi dau seama k sunt irecuperabila

Twinkle: in atractia fata de mistere

Twinkle: si copilarii mature

Twinkle: da...

Twinkle: exact astea

Twinkle: dar e ciudat cand vezi ca uneori in spatele lor se ascunde nebunie

Twinkle: a ta sau a altora, nu conteaza

dar da...da, as lupta pentru zambetul acela ce inspira puterea de a spera, as sacrifica orice cer inalt deasupra-mi. as crede pana la limita puterilor in iubirea micului print pentru mica lui floare, pentru apusurile de soare... si as crede in oricine crede...

Twinkle: idealismul meu e asta...
Twinkle: e speranta
Twinkle: ca un copil caruia i-a fost furat dreptul de a visa
Twinkle: sper in a crede in vise...

singura precizare ar fi ca sunt un copil batran...o anomalie...copiii nu pot fi tristi...e contrar oricarei conceptii pe care sa o pot accepta...
atunci cineva sa imi deschida portile...de dupa care sa putem crede tot ce avem in micul rasarit de luna...
are cineva cheile camerei cu pianul?

de mult vroiam sa fac asta.poate ca ma cotropisera mii de spaime.poate asa sunt eu.dar acum simt ca trebuie sa impart asta cuiva.si nu, nu e poezia mea.ar fi fost mai simplu...

"Astm

Respir, un gand respir adanc,

Inspir, stele inspir si ma inspira,

Cat ma petrec usor plangand...

De a mea vina.

Lipesc, geana de geana imi zdrobesc,

Invins zaresc, patrund in vis,

Un vis ce tot ma-ndeamna sa adorm...

Si cred cumva ca m-a convins!

Sa-ntrepatrund, sa-ntrezaresc?

Adormind, stari anormale ma cuprind prea reci,

Mai am putere sa zambesc...

In somn, zanelor seci?

Lovesc, in religie eretic izbesc,

Infrant cugetand, infrant pricepand

Ierarhia anarhica din anarhia ierarhica...

Pasnica viata de celest!

De mana-o tin, emotiile-n van le mai retin,

Nici nu evit al ei eres, al ei elan, nici n-as comite vreun incest,

Decat de s-ar numi astfel privitul...

In ochii ei de-azbest ce-si vor sfarsitul.

Motive mi-a cerut, m-a intrebat urcand abrupt,

Spre-un cer mizer... si frica mi-a fost sa-i raspund.

De ciuda-acum, in a ei aripa dulce m-ascund...

Norocul meu ca-s efemer... si scund!

De gheata, nemiscat, deodata, ma gasesc asfixiat,

Cu timpul langa mine vinovat, stand uluit si treaz,

De-o ingera, profetic rai si iad devaluit...

Incerc acum sa inteleg, orbind lumina mata si al meu trai debusolat.

Doar de-un mic gand mai am vointa sa ma leg,

Si-l uit numai sa il expir,

Ma-neaca spaima de delir...

Ma straduiesc sa fug, sa scap...

Cantand,

Ma desprind si ma afund, vorbele-mi tac,

Cazand din aer spre pamant... ma vad cum cad...

Cerusem oare eu un cer prea sfant?"

...

si pentru ca m-am saturat sa fug si eu de mine , am decis in sfarsit (aleluia) sa postez o mica bucatica din mine (mai bine zis am gasit printre schitele salvate automat aceste versuri pe care le crezusem pierdute dupa un blestemat restart si pe care le-am transpus totusi, intr-o alta forma, intr-o noua poezie). aici jos, o mica particica din aceasta poezie de-a mea (prima rasuflare din ea, acum ea e monstruos schimbata, totusi in aceeasi esenta pastrata)


si fug si ingerii
de norii ce vin a prevesti furtuna
cu picuri grei, lovind intr-una
ne cauta haotic pe sub frunze...
si ne jucam de-a v-ati ascunsa...

Cat despre titlu...as spune doar ca poezia in varianta ei finala se numeste Ploua-ma. priviti-o ca pe o incantatie. o incantatie a ploii. un ritm tribal in jurul unui foc mocnind, si mii de murmure inaltandu-se prin pielea ce tanjeste-atat de crud si aspru dupa ploaie...ploua-ma...

murmur tarziu

e ciudat cand ploaia iti da peste cap planurile. si nu neaparat ca ar fi 1m apa afara, dimpotriva, e atat de calma si plapanda, parca iti sopteste ceva haotic la ureche. iar si iar.
chiar devine halucinant...de cand tanjeam dupa un moment in care sa pot sta cu ochii inchisi sa scriu in minte tot ce imi pot imagina...

o sa te ploua pe aripi...

ah...

where do i begin?...

great guy, wicked smile, mysterious looks...exactly what i would call the perfect guy.prince charming. ultra charming. just that he had spread his wings already..

shit man...chiar trebuia sa se intample?sucks

i really began extremely liking him.

cine nu si-ar dori un tip ca el, coborand pe un stalp si incepand sa fredoneze

You're just too good to be true

Can't take my eyes off you,

You'd be like heaven to touch

I wanna hold you so much...

cu totii sa isi ridice privirea catre el, iar el intr-un final sa termine melodia zburdand ca un greieras cu vreo 2 jandarmi in spate si zambindu-ti nebuneste

And let me love you, oh baby Let me love you, oh baby...

truly awesome guy...

well... i guess he was just too good to be true...

beautiful...

am ascultat de nici nu mai stiu de cate ori vocea lui healing like...si atat de ciudat cum ma uit intr-una la el cantand si inca nu imi pot imagina cum reuseste...si pentru ca desi eram atat de sigura pana acum de chestia asta, pot spune ca e prima persoana care sa intruchipeze exact ceea ce eu as numi a real miracle. he's a real superman...with this awesome sense of music...

te face sa te gandesti...mult...si ajungi la concluzia: suntem cei mai mari ingrati. avem acest miracol in mainile noastre...cum putem fi atat de orbi in propria noastra neputinta la care nu vrem sa renuntam?...cand totul e atat de frumos in jur, de ce nu am putea incerca sa transpunem totul intr-un cantec al nebuniei?

o sa spuneti ca sunt idealista...si sunt...pentru ca nu exista un pretext cu adevarat real pe lumea asta sa nu poti indeplini aceste mici miracole care te asteapta...numai ca noi suntem mult prea orbi ca sa putem simti lumina fiecarui zambet care tanjeste sa o imparta...si mult prea agatati de neputinta care ne acapareaza mintea facuta in originile ei pentru inaltimi si nu pentru substraturile in care ne zbatem in intuneric...

If I go crazy then will you still call me superman.

If I'm alive and well will you be there a holdin my hand,

I'll keep you by my side with my super human might, Kryptonite.

Isn't it ironic?

mda...ni s-a intamplat tuturor presupun...
acel sentiment senzational cand simti ca cineva allmighty se amuza un picut de cat de chior esti sa nu poti descifra toate semnele astea care surprinzator au atata legatura intre ele. cand ai impresia ca esti personajul principal al unui roman scris de un autor pasionat de jocul acesta superb al ironiilor. adorabil, nu?

te pregatesti ore intregi sa arati genial la super intalnirea de sambata seara, si exact cu 5 min inainte sa iesi pe usa te suna your beloved sa iti zica ca a dat febra peste el, sufera la 40 grade si se gandeste la tine din pat, invelit pana in gat cu o patura.tough luck, huh?

te duci la o petrecere in gasca unui super bun amic si te imprietenesti cu un/o tip(a) cu care ai putea vorbi ore intregi. si afli ca este de fapt the one bitch who stole your ultra-crush. so not fair you're so much cuter.damn

sau tocmai te-ai despartit de ultima achizitie, si acum dintr-o data parca everybody wants to date you. si culmea, they all seem to be having your ex's name. how adorable...

well...

eu cel putin m-am convins ca heeei...n-o sa ma plictisesc niciodata...with so much salt into this whole bunch of food called destiny

dar nu uitati...excesul de sare zahar si grasimi dauneaza graaaav sanatatii...asa ca mai usor cu abuzul de reactii:)

sacrul profan

genial tipul asta...cred ca ii zice Mircea Eliade...
ingropati de atatea prejudecati, uitam esentialul. the miracle we've been created for. il avem in noi dar ingratul din noi reneaga mica sursa de viata. abia cand iti dai seama ca iti tot sopteste si e viu, incepi sa simti ca si tu esti viu...pana atunci, ramanem la stadiul subliminal de larve...si dupa cum contura si another guy i love reading, Cartarescu, unele larve pot ajunge sa fie niste fluturi atat de frumosi...
un cuvant ciudat, hierofania asta. si cat de ciudat, parca il stiam dintotdeauna...suna bizar povestea in care Chabu (si alte mici Devi din fabulosul hindu&co) ar iubi un copac. i-ar citi povesti, i-ar aduce cele mai bune prajituri si l-ar mangaia zilnic. dar cati dintre noi nu ne-am abandonat aceasta manifestare a sacrului in obiecte aparent banale?fara viata?inexistente pentru un ochi strain...cati nu iubesc un anumit creion, doar pentru ca il pastrezi din copilarie?cu totii avem o bratara primita de la acea persoana speciala, un gandacel de jucarie, o bluza, o fotografie veche pastrata intr-o cutiuta atat de mult iubita de amintiri...
e hierofania noastra, a tuturor celor inglobati de praful societatii moderne.
...fiorul iubirii....indiferent in ce se rasfrange...ne apropie our inner self de puritatea divinului...
si daca tot vorbim de hierofanii...

Place a name upon the night
One to set your heart alight
And to make the darkness bright
Paint the sky with stars...
(o bucatica din mica mea comoara.it's only mine, but it's so beautiful when you can share it...)

le plus petite

e ciudat cum treci prin atatea incercari si noi incercari, si cum nu te poti satura de chestia asta. e in tine si stii ca e in tine, trebuie doar sa gasesti pe acel cineva care sa stie sa dezmorteasca acest ceva si sa ii dea viata...
we all hunger for it. tanjim nebuneste dupa jocul acesta de plastilina, de feerie, culori, suferinta, vise, dorinte, altruism si egoism. interesant ca trecem de atatea ori prin toate aceste etape, iubim dorim si suferim cu atata putere, spunem ca nu vom mai iubi nicicand, si hei nu ne putem abtine sa o luam iar de la capat. pentru ca desi de multe ori renegam acest gand, suntem meniti pentru asta. pentru iubire. si de ce sa nu recunoastem, e atat de frumos sa pastrezi un vis atat de pur si de intens, sa inchizi ochii si gandindu-te la acest cuvant misterios "l'amour" sa simti deja feeria de culori, picaturile de roua pe gat, chitaitul nebuniei si atingerile norilor atat de fini pe piele...si chiar daca suferim, starving in self misery with the pain foolishly lingering, balonul din vis ramane acelasi. mai puternic. mai pur.


Cos every time I seem to fall in love
Crash! Boom! Bang!
I find the heart but then I hit the wall
That's the call, that's the game
and the pain stays the same

si in plus...ce farmec ar mai avea melodia ta preferata daca nu ai avea cum sa o aduci pe pamant....ce ne-ar mai lega atat de puternic de divin si de supranatural intr-un context anodin si insignifiant, ce altceva ne-ar mai putea modela speranta pastrata atat de adanc si pur, vis al copilariei gravat in acest balonas, ce ne-ar mai ridica in our selfconsciousness?... mica noastra nebunie intr-o lume plina de comun...si ce ciudat, e probabil singurul lucru care ne leaga pe noi toti...
asa ca...the best thing we can do is...taste it to the edge of madness...and learn to paint its true personal colour into this whole hope circle...



ps...c'est le plus beau...