A venit, a venit toamna...acopera-mi inima cu ceva...
Uf, cum poate ceva sa te intristeze si totusi sa te faca sa iti doresti aceasta tristete? M-as imbata sorbind racoarea ploii, privind cum tipa in timpanul ochilor mei. si nu m-as satura nicicand...si as urla si eu cu ea, cu ea in mine, ca un ecou mult prea gravat pe retina sufletului meu, ca o chemare pe care numai eu o pot auzi. din mine. in mine...Si-atunci m-apropii de pietre si tac...
3 comentarii:
Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e sesul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte...
ps: iti multumesc din suflet, anonimule...
nu ai mai scris de foarte mult timp...
Trimiteți un comentariu