Ca un zid de o fereastra..

Faceam baie azi cand am auzit asa printre picaturi, dinspre televizorul ramas deschis din camera, pe Florin Piersic spunand: "Si mi-e dor de dumneavoastra ca un zid de o fereastra".

It was the when it hit me. Mi se pare mie sau e absolut geniala replica asta?

Un zid. Si o fereastra. Inchide un pic ochii si imagineaza-ti....Doamne, cat de inutil ar fi unul fara celalalt. Si cata alinare isi aduc unul celuilalt.
Probabil dorul zidului de fereastra ramane unul suprem. Zidul, mereu la granita dintre doua lumi, nu va apartine niciodata niciuneia. Fara o fereastra. Nu va fi nimic decat un simplu conglomerat de..caramida.beton.materie dura, lipsita de viata.
Ma cutremura numai gandul la ce insemnatate are unul pentru celalalt. O fereastra pentru un zid... nu poate insemna decat totul. O evadare catre sine, o regasire a intregii sale structuri in tocmai acel material strain siesi. Un ochi deschis catre afara si catre inauntru, caci fara o fereastra, un zid este orb. Gol. Inexistent.
Pentru un zid, o fereastra este sensul lui de a trai. Caci numai o fereastra i-ar putea oferi puterea sa respire, sa lase aerul sa treaca prin el, fereastra in sine e un plaman pentru zidul ei. Numai o fereastra i-ar putea oferi puterea de a vedea ce e cerul si ce sunt pasarile si ce inseamna libertatea lor. Numai o fereastra l-ar putea face sa traiasca si el o data cu ritmul vietii ce il inconjoara, numai o fereastra i-ar putea oferi frumusete si lumina.. Numai o fereastra i-ar putea darui tot ceea ce ar putea avea vreodata...

Se zice ca oamenilor le place mereu sa aibe in jur ceea ce ei nu pot realiza cu ei insisi.
Mie, mereu mi-au placut casele cu multe ferestre, niciodata nu am putut suporta incaperile intunecate, fara iesire spre soare.
Cat de ironic, nu?Tocmai eu, un zid fara fereastra..

Little things in life

Si pentru ca iesirea de vineri a fost o adevarata tresarire spasmodica, o ruptura in timp si spatiu alaturi de o persoana foarte draga mie care si ea i-a scris pernei ei Perni o dedicatie, mi-am spus ca intr-adevar trebuie sa fac si eu asta. Imi va ierta probabil lipsa de originalitate. Sau mai bine zis puternica asemanare dintre noi doua.

Am descoperit ce fain e cand gasesti aceleasi tresariri de nebunie intr-un om pe care il stii de atat de mult timp. Cat de bine te simti cand pentru niste ore (de nedeterminat in relativitatea simturilor noastre captive in libertate) te poti lasa prada a ceea ce esti si a ceea ce ti-e atat de greu sa vezi in restul timpului.

Incep sa imi dau seama de adevarata valoare a unui prieten bun. Adevarat. Fie ca il vezi zilnic si e mereu acolo langa tine, fie ca il vezi o data pe luna si totusi stiti totul unul despre altul. Fie ca sta atat de departe de tine incat uneori iti vine sa te urci in primul tren sau avion si sa pici ca o bomba la el acasa. Insa stii ca orice ar fi si oricata tacere ar trece peste voi inca impartiti totul. Si ca oricand vrei sa ii zici ce ai visat azi noapte, cu febra cu tot, o sa iti spuna tot ceea ce nu ai inteles tu din vis, fiindca acelasi vis l-a avut si el candva. Cand avea febra si delir si regasire de sine.

Am descoperit zilele astea ca fiecare lucru din jurul nostru, cat de mic, ascunde o metafora. O adevarata mica comoara, pe care uneori o simtim dar nu ne-o asumam in mod constient. Ce frumos e cand te loveste in fata, si descoperi metafora asta ca si cum ar fi scrisa cu litere mari. Caci e parte din noi, e ca si cum pentru prima oara in viata ta descoperi ca ochiul tau drept e mai verzui ca celalalt. Si te intrebi, cum de nu ai constientizat niciodata asta, cand de-atatea ori te-ai privit in oglinda pierdut in culoarea aia.

Ador la nebunie versurile scrise pe peretii din camera mea.
Si poza cu oita.
stelutele de pe tavan.
Asa ca acum cand imi dau seama cat de mult valoreaza micile lucruri din viata noastra, ii voi spune pernei cu care adorm in fiecare noapte ca imi tine mereu de cald cand bate luna rece dinspre miazanoapte.

Fortune Cookie

Trebuie sa recunosc, sunt o mica fanatica a Facebook-ului. Desigur, in parametrii normalitatii. Aici vom discuta in alt post, despre ce inseamna normalitate intr-o lume predominata de bolnavi psihici :). Trecem peste.

Ideea e ca din prostiute in prostiute mai dau din cand in cand peste lucruri care mie imi par fantastice. Si uneori poate chiar mici daruri, pe care sa le primesti in tacere de la nu stii cine, dar stii sigur ca sunt pentru tine.

Ironic, acum 2 zile am deschis un fortune cookie (desigur ca ador pana si denumirea, imi pare genial de sugestiva) care spunea cam asa...

"If people are truly, madly, deeply in love with each other, they will find a way"

Probabil ca orice alt cuvant de aici inainte va fi in plus. Doar ca inca ma gandesc...de truly, madly si deeply eram cu siguranta... oare harta pe care ma uitasem eu a fost gresita?

All about faith - mud is no where to go

Si pana la urma cum ramane cu toata credinta aia? Ce faci, ce faci cand cel in care credeai prefera noroiul si nu privirea ta?

Precum am zis, ma voi supune. O sa ma las posedata de ceva ce nu as putea numi in cuvintele noastre sarace decat nebunie. Voi musca din carne si o voi lasa sa zbiere.
Si ce daca inca mai cred, asa sa fie. Nu eu sunt dusa cu pluta, ci tu slab.

Sper doar ca undeva, candva, macar vorbele mele sa atinga pe cineva.

Ridica-te, om bun. Ca numai in tine sta puterea coloanei tale vertebrale. Si nu esti facut pentru noroi.

Estompare

Nichita Stănescu

Estompare

Din ce în ce te stingi, te ştergi
de peste sternul meu, faptura,
dira lucindă şi, de melci,
tandra arsură.

Abia te ţin într-un cuvânt,
ori în albastrul meu iris,
iarba-ncolţind dintr-un pământ
de somn, de vis.

Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
dacă respir, te-mping în aer,
neoglindito peste ape
tu, dulce vaer.

Ah, vine norul şi mă şterge
cu un burete foarte rece.
Rămân ce-am fost, un tron de rege
din care ai plecat de mult...


ps: Si totusi, tronul...ce sa fac cu tronul ala??

N-ai sa vii.

Pacat ca briza asta atat de puternic data de Nichita nu poate trai si sub alte forme. Din nou, se pare ca trebuie sa respir poeziile astea la propriu...
Ma voi numi de acum posedata. Dee...asta...Inutil sa ii caut cuvinte, nu ii pot gasi denumire; pentru cei ce nu pot cuprinde cu sufletul, sa ii spuna doar nebunie. Ma las posedata de ea.

N-ai sã vii
Nichita Stanescu

N-ai sa vii si n-ai sa morti
N-ai sa sapte intre sorti
N-ai sa iarna, primavara
N-ai sa doamna, domnisoara.
Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost si astru
si incest ai fost, prea cast.
Uite-asa ramanem orbi
surzi si ciungi de un cuvant.
Soarbe-ma de poti sa sorbi
"S" e rece azi din sunt.