e ciudat cum treci prin atatea incercari si noi incercari, si cum nu te poti satura de chestia asta. e in tine si stii ca e in tine, trebuie doar sa gasesti pe acel cineva care sa stie sa dezmorteasca acest ceva si sa ii dea viata...
we all hunger for it. tanjim nebuneste dupa jocul acesta de plastilina, de
feerie, culori, suferinta, vise, dorinte, altruism si egoism. interesant ca trecem de atatea ori prin toate aceste etape, iubim dorim si suferim cu atata putere, spunem ca nu vom mai iubi nicicand, si hei nu ne putem abtine sa o luam iar de la capat. pentru ca desi de multe ori renegam acest gand, suntem meniti pentru asta. pentru iubire. si de ce sa nu recunoastem, e atat de frumos sa pastrezi un vis atat de pur si de intens, sa inchizi ochii si gandindu-te la acest cuvant misterios "l'amour" sa simti deja feeria de culori, picaturile de roua pe gat, chitaitul nebuniei si atingerile norilor atat de fini pe piele...si chiar daca suferim, starving in self misery with the pain foolishly lingering, balonul din vis ramane acelasi. mai puternic. mai pur.
Cos every time I seem to fall in love
Crash! Boom! Bang!
I find the heart but then I hit the wall
That's the call, that's the game
and the pain stays the same
si in plus...ce farmec ar mai avea melodia ta preferata daca nu ai avea cum sa o aduci pe pamant....ce ne-ar mai lega atat de puternic de divin si de supranatural intr-un context anodin si insignifiant, ce altceva ne-ar mai putea modela speranta pastrata atat de adanc si pur, vis al copilariei gravat in acest balonas, ce ne-ar mai ridica in our selfconsciousness?... mica noastra nebunie intr-o lume plina de comun...si ce ciudat, e probabil singurul lucru care ne leaga pe noi toti...
asa ca...the best thing we can do is...taste it to the edge of madness...and learn to paint its true personal colour into this whole hope circle...
ps...c'est le plus beau...
