Observ ca inspiratia mea s-a concentrat dramatic in ultima vreme pe partea lirica. O chestie ciudata, parca orice as scrie vine ca dintr-o melodie inganata de omuletul ala mic si nebun din mine si orice as citi transpun intr-o melodie.
Pacat ca nu pot impartasi cu voi melodia care parca vibreaza pe versurile astea...Un poet surprinzator prin lirismul incredibil, si care ma obsedeaza de o perioada incoace, ca si cum ar fi un monstru iesit din mine, caci cuvintele lui sunt ca dintr-o viziune dintr-o noapte cu febra in care tresar de atata spasm. Poezia lui e ca o replica pe care stiu ca tocmai sunt pe cale sa o rostesc cu vocea inimii. Cutremuratoare...

Iulian Boldea

---

Tăcerea

în sângele nostru tăcerea curge încetişor
în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude
în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar
în visele noastre încă nevisate tăcerea străluminează amurgul acesta ratat:
în cuvintele poemului tăcerea cu subînţelesurile ei
se strecoară.
uite
pe cerul gurii tăcerea abia
rostită.

Suflu

Viaţă

Iulian Boldea

"în fiecare dimineaţă mă trezesc îmbrăcat în trupul
acesta de ocazie cu surâsurile scorojite cu
iluziile expirate cu instinctul de conservare dat
la maximum
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu viaţa
aceasta nesperată la dispoziţia mea
cu tabieturile ei nesuferite cu ticuri şi mânii de împrumut
cu reflexe impalpabile şi umeri îndrăgostiţi.
doar himerele iluminate dorm liniştite
în colţul camerei."

Sufla in mine si da-mi viata...

ps: Am auzit o replica f faina azi : "Lume multa. Oameni putini". Makes you think, huh?..

Intrebare

O inspiratie surprinzatoare pentru aseara la miezul noptii, si o discutie plina de descoperiri, venita de la o persoana total necunoscuta mie pana atunci, care uite ca a starnit in mine o intrebare tare tare deliranta. si o sete nebuna de poezie si de muzica si de teatru. si de mine.
Ce e iubirea? In lumea asta in care avem ochi si totusi nu putem vedea decat monocromatic, si totusi culorile exista si totul e facut cu un sens. In lumea asta in care aruncam cu noroi in nori si-n vise, si in care totusi exista atatea minuni si lucruri frumoase, ce e iubirea??

O poezie f frumoasa...Citeste-o si gandeste-te la intrebarea mea..

Ispita


de Nina Cassian

Îţi făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost
vreodată.

Pentru prima oară îţi vei vedea porii
deschizându-se
ca nişte boturi de peşti şi-ţi vei putea asculta
rumoarea sângelui în galerii
şi vei simţi lumina lunecîndu-ţi pe cornee
ca trena unei rochii; pentru prima oară
vei înregistra înţepătura gravitaţiei
ca un spin în călcâiul tău,
şi omoplaţii te vor durea de imperativul
aripilor.

Îţi făgăduiesc să te fac atât de viu, încât
căderea prafului pe mobile să te asurzească,
să-ţi simţi sprâncenele ca pe două răni
în formare
şi amintirile tale să-ţi pară că încep
de la facerea lumii.

Poveste

Nu suport oamenii care nu se uita in ochii tai, macar o data. Mai ales daca stau in jurul tau mai mult de 2 minute chiar daca dupa aia probabil ca nu il vei mai intalni niciodata
.
Cum poti sa stai 3 ore intr-un compartiment de tren cu cineva si sa nu te uiti o singura data la omul din fata ta?La inceput am crezut ca e ambitie stupida si aroganta, apoi am incercat diverse strategii, am zis frate, daca tu nici in ochii oamenilor nu te uiti pai tu nu vezi nimic din viata asta. M-am holbat la omul acela cred 20 minute incontinuu, imi dadeau si lacrimile de atata insistenta, si totusi nimic. Nimic! Si cel mai grav, nu avea niciun stres cu asta. Nici nu constientiza...
Ma intreb. Oamenii astia. Care nu se uita in ochii celorlalti... Ce vad ei ma?Ce?Ce le starneste atat de mult retina incat sa acorde o privire, ce poate fi mai puternic decat ochii cuiva, ochii astia minunati pe care ii avem noi, singurii care nu mint niciodata, ochii unui strain, iubit, prieten, cee???Nimic. Oamenii astia nu vad. Trec prin viata ca o bucata de gheata pe gat.

Asa. Revenind la tipul de azi. La sfarsit, ies din compartiment si dupa atatea ture de holbat la el, si tusit, si atins cu piciorul, zic sa dau ultima strigare, si deci zic un "La revedere" ipocrit pe care de fapt nici nu aveam cui sa il adresez pentru ca nu aveam cui sa ii urez o revedere. Si imi raspunde! Prin acelasi salut, bineinteles fara ca macar sa se uite la mine. LA REVEDERE ma??La revedere, adica imi spui ca speri la o revedere, cand tu nu stii ce culoare, ce minciuna nu pot ascunde ochii mei? Jalnic. Demn de mila. Asa valorezi si celelalte lucruri frumoase din viata?

Pana unde naiba o sa ne mai ducem purtati de rigorile societatii?sau mai bine zis, de iluziile societatii. Ca vad ca chiori suntem in continuare.

Ce lume natanga.
Voi reveni cu urmatoarele parti.