La tiganci

Eliade. Definitiv Eliade. Si daca stau sa pun cap la cap si amanuntele gen discutiile despre ocultism, alegerea noastra pe tema tiganiadei si indelungata lectura despre mistica, ascetism si filozofie indiana din ultimele zile, totul se potriveste perfect cu acest decor gotic avand ca element central cladirea infioratoare a Colegiului Mihai Viteazul abia vizibila in fundalul intunecat plin de contururi umane luminate pe alocuri de lumina lunii ce bate pe geamurile dinspre curte sau de lumina lumanarilor aprinse (cine mai aprinde lumanari totusi in secolul XXI?..?).

Si uite parca totul se leaga. Pare-se ca Bregovich si videli noch par a bantui pasajele hipnotice din jurul meu. Imi amintisem de seara aceea nebuna sus in inima padurii dansand intr-o agonie sinestezica pe Videli noch, in singura lumina ca si turbata a lunii cand pline cand in eclipsa. Ce ciudat...parca mi-a ramas intiparit pe retina simturilor.

Si ce stare. Ce stare obscura...care parca te scoate cumva din limita timpului si te transpune intr-o lume paralela, a ta si din tine, dar rupta de criteriile noastre temporale.

Turta dulce si amandine...
Amintirea frapanta a copilariei, a mirosului ciudat de benzina (si el simbol ocult al starii de transa, de delir, menit sa sugereze transpunerea intr-un alt spatiu si timp). Replica total rupta parca din vocea altcuiva, "stateam cu nasu-n teava de esapament", inca ma vaneaza reprosandu-mi ca era vocea altcuiva. din mine. Eu, cu un abia deschis ochi al lui Shiva. Eu, dar eu in alt context temporal.

Hai sa punem piedica la tramvai. Da.

my vyshli iz doma kagda va vseh oknah pagasli agni, adin za adin my videli kak uejeaet paslednii tramvai