muzelor

Un mic omagiu fascinatiei copilariei mele...
Si pentru ca azi, in sfarsit, am pasit pe sunetele Baladei, in locurile fascinatiei LUI, si deoarece coplesita de starea aceea, nu am putut scrie nici doua cuvinte care sa exprime cu adevarat ceea ce simt in acea mica agenda, m-am gandit ca desi un mod de exprimare infim, trebuie neaparat sa scriu...
Si poate si pentru ca simt ca am renegat mult prea mult atatea lucruri care se zbat in tacere in mine, si pentru ca stiu ca voi fi o mare ingrata peste o saptamana, in primul rand eu pentru mine, si pentru ca cele doua fascinatii, am realizat abia azi, pornesc din acelasi izvor, a scrie articolul chiar acum, aici, a devenit o necesitate...

Sa simti ca apartii. Ca sufletul tau e nascut acolo, desi nu ai mai fost niciodata. Ca te-ai putea intinde pe iarba aceea divina, si ascultand Balada si Crai nou, in timp ce privesti norii aceia salbatici, sa simti ca norii iti canta tie. ca te-ai putea abandona in acea nebunie, la nesfarsit. sa uiti de tot, si totusi sa descoperi tot ce nu stiai, sa te rupi in firimiturile fiecarui sunet ca sa te poti gasi apoi pe tine, intreaga..
Ca o datorie catre mine, a apasat greu gandul de a ma intorce. Sa ma pot asculta mai bine...

http://www.youtube.com/watch?v=SS1mGi4cY38