strangers

nu pot lupta cu asta.
e impotriva firii. nu poti intra intr-o camera cu usa inchisa, si mai rau si fara ferestre... am ciocanit de multe ori in usa aceasta deasupra careia scrie atat de ciudat, numele meu, uneori il recunosc "hei, asta sunt eu", dar alteori nu imi par decat hieroglife aranjate bizar. asa ca fug spre usile altora...dar nu pot intra, nu pot intra daca nu mi se deschide usa...

si pt ca simt ca am redat mult mai precis in discutia cu rux, impart putin din ea.

Twinkle: hb nam

Twinkle: sincer

Twinkle: mi-e groaza de mine

Twinkle: imi dau seama ca sunt infinita

Twinkle: e oribil sa iti dai seama de asta

rux: poate e doar o chestie de moment

Twinkle: mai nu stiu

Twinkle: dar sunt obosita

Twinkle: literar

Twinkle: moral

Twinkle: obosita

Twinkle: nu pot duce ceva fara sa simt ca cineva ma duce si pe mine

Twinkle: si imi dau seama k sunt irecuperabila

Twinkle: in atractia fata de mistere

Twinkle: si copilarii mature

Twinkle: da...

Twinkle: exact astea

Twinkle: dar e ciudat cand vezi ca uneori in spatele lor se ascunde nebunie

Twinkle: a ta sau a altora, nu conteaza

dar da...da, as lupta pentru zambetul acela ce inspira puterea de a spera, as sacrifica orice cer inalt deasupra-mi. as crede pana la limita puterilor in iubirea micului print pentru mica lui floare, pentru apusurile de soare... si as crede in oricine crede...

Twinkle: idealismul meu e asta...
Twinkle: e speranta
Twinkle: ca un copil caruia i-a fost furat dreptul de a visa
Twinkle: sper in a crede in vise...

singura precizare ar fi ca sunt un copil batran...o anomalie...copiii nu pot fi tristi...e contrar oricarei conceptii pe care sa o pot accepta...
atunci cineva sa imi deschida portile...de dupa care sa putem crede tot ce avem in micul rasarit de luna...
are cineva cheile camerei cu pianul?