Habar n-ai ce tare se aude intunericul cand in camera mea sopteste luna plina.
Era o seara (sau poate era noapte? nici nu mai stiu, caci timpul s-a desprins asa imponderabil de mine, ca si un strat de piele de pe coaja vaselor tale de sange; am devenit atemporala de atata greutate) cu picioarele pe peretele scris pana in carne in nopti de spasm, cu trupul intins pe patul plouat de-atatea nopti de vijelie, cu capul in jos si cu creierul invadat de prea mult sange. Cu ochii fascinati, atintiti spre forma aceea perfecta, scoasa din alta lume, spre fluxul de energie care imi ia si respiratia, acolo, printre fiecare pata de pe luna ca semn al fiecarei cicatrici din tine (sau din mine), parca ma tin dupa tine si dansam, pe melodia asta nascuta dintr-o furtuna pe mare presarata cu praf de lumina, si dansam fantastic cum n-am dansat nicicand. Luna ne impinge cu atata gratie, ca o forta gigantica ce ne invarte in afara simturilor noastre biete-umane...
Simti? Bate un vant de rascolit suflete. Era ceva din tine parca, care mirosea a nou si a iz de ploaie, eterna ploaie, respiratia ta care trece prin laringele meu, ca briza revelatiei eternei secvente de film pe varful unui munte, cu personajul principal neclintit si cu ochii posedati, mereu nemiscat desi cu valuri de nori grei in spatele sau aflati intr-o fuga continua, aceeasi still-frame derulata la nesfarsit, care te nauceste prin...prin explozia asta care parca te loveste direct in piept, ca un simt gigantic care ti se trezeste dintr-o data din starea latenta in care era. Fiindca era dintotdeauna in tine. sau in mine. Era ceva din tine parca...
Imi plac culorile. Nu ti se pare ca parca dintr-o data totul te loveste in ochi?De-atata greutate, caci culorile sunt grele. Coloreaza-ma... Demult candva eram un fluture frumos. Cu aripile grele de culori...
Zi-mi o poveste. Cu varful genelor tale, cred ca ai povesti tare frumos pe hartia asta din pielea mea...
Era o seara (sau poate era noapte? nici nu mai stiu, caci timpul s-a desprins asa imponderabil de mine, ca si un strat de piele de pe coaja vaselor tale de sange; am devenit atemporala de atata greutate) cu picioarele pe peretele scris pana in carne in nopti de spasm, cu trupul intins pe patul plouat de-atatea nopti de vijelie, cu capul in jos si cu creierul invadat de prea mult sange. Cu ochii fascinati, atintiti spre forma aceea perfecta, scoasa din alta lume, spre fluxul de energie care imi ia si respiratia, acolo, printre fiecare pata de pe luna ca semn al fiecarei cicatrici din tine (sau din mine), parca ma tin dupa tine si dansam, pe melodia asta nascuta dintr-o furtuna pe mare presarata cu praf de lumina, si dansam fantastic cum n-am dansat nicicand. Luna ne impinge cu atata gratie, ca o forta gigantica ce ne invarte in afara simturilor noastre biete-umane...
Simti? Bate un vant de rascolit suflete. Era ceva din tine parca, care mirosea a nou si a iz de ploaie, eterna ploaie, respiratia ta care trece prin laringele meu, ca briza revelatiei eternei secvente de film pe varful unui munte, cu personajul principal neclintit si cu ochii posedati, mereu nemiscat desi cu valuri de nori grei in spatele sau aflati intr-o fuga continua, aceeasi still-frame derulata la nesfarsit, care te nauceste prin...prin explozia asta care parca te loveste direct in piept, ca un simt gigantic care ti se trezeste dintr-o data din starea latenta in care era. Fiindca era dintotdeauna in tine. sau in mine. Era ceva din tine parca...
Imi plac culorile. Nu ti se pare ca parca dintr-o data totul te loveste in ochi?De-atata greutate, caci culorile sunt grele. Coloreaza-ma... Demult candva eram un fluture frumos. Cu aripile grele de culori...
Zi-mi o poveste. Cu varful genelor tale, cred ca ai povesti tare frumos pe hartia asta din pielea mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu