Ciudata trecerea timpului.
Am inchis ieri ochii si in timp ce stateam cu cronometrul deschis, incercam sa vad daca pot simti trecerea precisa a unui minut (fara sa numar). Si pentru ca eram ori pe aproape ori la secunde bune de cele 60, am repetat de mai multe ori micul experiment, in indelungi incercari, in diferite momente ale zilei, cu diferite ganduri anterioare prin capusor.
Singurul lucru pe care pot spune ca l-am invatat a fost nu cum sa devin un mic cronometru, ci ca timpul nu exista. Cel putin nu in esenta lui strict matematica pe care i-o atribuim. Timpul e o curgere, un rau care e cand involburat, cand limpede, cand rapid, cand sec, si ce e si mai ciudat, noi putem inota prin raul asta. In ritmul nostru! Atata doar ca trebuie oarecum sa ii cunoastem...micile secrete...
Am simtit mereu ciudat curgerea aceasta pe trupul meu. E ca si cum desi nu stiu sa inot prea bine, chestia asta ajunge cumva sa se plieze intr-un mod ciudat pe conturul meu. Cumva, timpul ajungea sa fie propria mea valenta, prelucrata intr-un mod imperceptibil din exterior si totusi pregnant de contorsionat dinauntrul meu.
E corpul meu, asemanator clepsidrei. Timpul trece prin mine cum trece nisipul prin clepsidra. Trupul meu contureaza timpul, la fel cum nisipul ia forma clepsidrei.
Am avut un apetit gigantic in ultima vreme, e ca si cum as manca intruna. Ironic sau nu, m-am ingrasat. Cu o aglomerare de nisip, timpul clepsidrei are acum alta densitate. Trupul meu e aglomerat de atata timp. Trece prin mine atata timp, iar clepsidra cere nisip in disperare, incat am devenit un gigant. Conturul meu s-a redefinit printr-o noua re-creere temporala.
Eu, cea care ascunde o obezitate in maduva spinarii, am devenit timp...Nisipul a devenit clepsidra...
Am inchis ieri ochii si in timp ce stateam cu cronometrul deschis, incercam sa vad daca pot simti trecerea precisa a unui minut (fara sa numar). Si pentru ca eram ori pe aproape ori la secunde bune de cele 60, am repetat de mai multe ori micul experiment, in indelungi incercari, in diferite momente ale zilei, cu diferite ganduri anterioare prin capusor.
Singurul lucru pe care pot spune ca l-am invatat a fost nu cum sa devin un mic cronometru, ci ca timpul nu exista. Cel putin nu in esenta lui strict matematica pe care i-o atribuim. Timpul e o curgere, un rau care e cand involburat, cand limpede, cand rapid, cand sec, si ce e si mai ciudat, noi putem inota prin raul asta. In ritmul nostru! Atata doar ca trebuie oarecum sa ii cunoastem...micile secrete...
Am simtit mereu ciudat curgerea aceasta pe trupul meu. E ca si cum desi nu stiu sa inot prea bine, chestia asta ajunge cumva sa se plieze intr-un mod ciudat pe conturul meu. Cumva, timpul ajungea sa fie propria mea valenta, prelucrata intr-un mod imperceptibil din exterior si totusi pregnant de contorsionat dinauntrul meu.
E corpul meu, asemanator clepsidrei. Timpul trece prin mine cum trece nisipul prin clepsidra. Trupul meu contureaza timpul, la fel cum nisipul ia forma clepsidrei.
Am avut un apetit gigantic in ultima vreme, e ca si cum as manca intruna. Ironic sau nu, m-am ingrasat. Cu o aglomerare de nisip, timpul clepsidrei are acum alta densitate. Trupul meu e aglomerat de atata timp. Trece prin mine atata timp, iar clepsidra cere nisip in disperare, incat am devenit un gigant. Conturul meu s-a redefinit printr-o noua re-creere temporala.
Eu, cea care ascunde o obezitate in maduva spinarii, am devenit timp...Nisipul a devenit clepsidra...
Un comentariu:
eu una simt ca timpul este ceva coplesitor, invaluitor, adevarat haos in determinare peste care s-a aruncat ca o matrice de aranjare pe principiul dominarii necunoscutului.uff... nu gasesc frazari inteligente azi...
Trimiteți un comentariu