Cat de capabili suntem sa vedem in ceilalti ceea ce sunt cu adevarat?
Foarte ciudata chestia asta. Si totusi inca raman la suprema mea idee. Undeva intre usile intredeschise din noi, simti mireasma celuilalt, asa cum e el. Poate usita ta e in ochii tai, sau in zambetul tau pe care il dai pe furate, sau poate in glasul tau, in atingerea ta, in tot ceea ce faci din tine si poate nici nu iti dai seama ca te da in vileag.
Acele lucruri mici care ne tradeaza. (iar aici pe principiul chinului tagmei masculine, voi spune ca uneori lucrurile mici fac toata povestea)
Care ne intra in carne zi de zi si nici nu stim ce sunt, dar simtim ca sunt acolo. Ca au numele nostru intiparit pe fruntea lor (da, si "lucrurile" au frunte. si inima, si dinti si piele si unghii si dorinte si tot).
Usile...
Panditul zambetului unei persoane abia cunoscute.
Bulgarele de zapada pastrat in mainile goale pana in fata casei, sa ii simti conturul durerii pana in oasele inghetate.
Oitele care inca troneaza doar ca acum prezenta lor aduce caldura si liniste.
Culorile, culorile din suflet, de la verde la rosu inchis - transpuse peste tot, pe unghii, pe chip si pe glas.
Melodia pacatului original ce nu se poate asculta decat in pat, cu picioarele pe tavan si cu capul in jos si cu privirea-nspre luna, intr-o incremenire ireala.
Caldura din ceilalti care te loveste cand mai putin te astepti.
Dorinta de a imbratisa oameni dragi dincolo de harti complicate si ape grele.
Poezia din fiecare lucru aruncat haotic in camera (si totusi haosul e atat de drag cand e al tau si ii stii ordinea..), si gandurile de seara cu seara la o noua poezie.
Amintirea fiecarui lucru pierdut cu ocazia cunoasterii fiecarei noi persoane importante din viata (stiu sigur, ce pierd eu gasesc altii si devin semnele lor. iar eu gasesc ratacitii, si ei pierduti de printre alte suflete).
Gustul copilariei care ramane impregnat in fiecare Craciun, si in fiecare prajitura si glob pictat si cadou daruit.
Zambetul iubirii pentru care nu s-a inventat pana acum guma de sters (desi cati slabi dau cu pasta corectoare peste, ce minciuna..)
Trezitul din miez de noapte fiindca somnul e prea ingreunat de cuvintele acelea ce trebuie descoase intr-o noua rima.
Fiecare vis pentru care nu se poate gasi niciodata inlocuitor.
Cuvintele ramase pe retina inimii si a caror apasare dau melodia aceea pe care numai inima o stie.
Pretul fiecarei iubiri care de fiecare data ramane insa nepretuita.
Pozele pe care ti-ai dori uneori sa le imbratisezi cu sufletul ca apoi sa fie citite cu ochii inimii, cu fiecare nou personaj aparut.
Gara din care au plecat atatea trenuri, cu sau fara directie.
Asfintitul deasupra casei bunicii si cerul greu de stele, prea greu pentru un copil ce-abia ar indrazni sa le respire.
...Usile mele. O parte, caci abia ce-am reusit sa le pipai pe-acestea. Probabil cate mai asteapta, lung uitate....
Ce e special la ele, e ca dincolo de usile din noi, vom fi mereu aceeasi. Insa chiar si cu multe usi intredeschise... ma intreb...De ce unii oameni prefera sa vada altceva?
Poate ca sunt prea sincera uneori.
Naruto Shippuden Movie : Bonds
Acum 17 ani