Sans ailes et sans racines

Mi-e dor. Mi-e-atat de dor ca-mi urla radacinile. Imi urla trunchiul dupa soare si-mi plang frunzele in fiecare dimineata, ca o chemare catre cer, acelasi nostru cer sub mereu aceeasi eterna alta ploaie. Pe unde sa o iei ? Mi-ar lua-o sufletul inapoi spre casa, pe jos, cu picioarele tocite si cu ochii-n cautare. Dar incotro ? Incotro, cand inima-mi e impartita intre doua zari. Cand planeta asta incepe sa ma stranga si sa imi traga de suflet inspre margini, ca si cum ar vrea sa mi-l extinda pana cand mi l-ar putea intoarce pe dos si s-ar putea inveli cu el. Mi-e inima plina si mi-e aerul pedeapsa.

Mi-e dor.