[...]
Ti se deschide cateodata sufletul si simti cum se preschimba intr-o gelatina spumoasa care-ti fuge dintre degete, dar pe care o vezi si parca o simti pe varful limbii. Ma-nteapa gustul asta, ca un praf acidulat de bomboane care te pisca.
Orizonturile-mi par marete, iar briza marii calda. De ce oare insa oamenii vad altfel cerul? Cand este doar unul si-aceleasi si e chiar cel de deasupra noastra. Fericirea e atat de simpla...iar noi atat de complicati.
As vrea sa-mi rup pielea asta si sa pot urla cu sufletul, poate asa albastrul meu ar fi si-albastrul lor. Dar poate ca asa trebuie sa fie. Un potpuriu al pieilor intinse. al sufletelor daltoniste.
Si cata nebunie...si cat curaj sa ai sa poti picta in toate aceste culori. Nefericit cel monocromatic, caci aceluia nu-i va fi deschisa poarta cerului. Nici nu ar sti sa o distinga.
Ma ridic si fac un pas inainte. Si va voi tine pe toti de mana chit ca unii imi vor da drumul, v-am impartit tot cerul meu.
Aici si-acum imi fac declaratia nemuririi tineretii. Caci vom ramane tineri doar cei ce vom avea curajul sa ramanem asa.
Eu sunt aici. Cu bratele deschise, si cu pensula dupa ureche.
Naruto Shippuden Movie : Bonds
Acum 14 ani
3 comentarii:
Complicati?!? NOI? Eu mereu am senzatia ca ma aflu intre un albastru si un verde, albastrul cerului si verdele ierbii din jur. Eu as putea din cand in cand sa ma multumesc doar cu aceste 2 culori, suficiente pentru a simti ca atingi fericirea...
Elaaaaaaa, scrii foarte frumos!
Da, allexutza. Suntem incredibil de complicati pentru cat de simplu si curat e albastrul cerului.
Si Madalina, multam fain! din suflet :)
Trimiteți un comentariu