Spiriduşului..

Mi-ai apărut în vis într-o seară. Credeai că te-am uitat, nu-i aşa? Nu-i aşa...

Aveai ochii tăi de când erai copil. De când eram noi copii, sub soarele paşnic de asfinţit, sub nuc. Ochii tăi...
Te-am simţit atât de aproape... Atât de aproape, atât de în mine de aproape, cu adierea ta caldă curgându-mi prin sânge, încât am simţit că stai pitit acolo pe marginea timpanului meu, dintotdeauna. Că ţi-ai făcut culcuş în urechea mea, încet şi pe furiş, să nu mă sperii, şi abia acum în sfârşit mi te-ai şoptit. Aşa cum făceam când eram mici şi ne jucam de-a v-aţi ascuns.
Acum ştiu. Ştiu. În ziua aceea blestemată, te-ai transformat de fapt într-un spiriduş. Aşa-i? Aşa-i...

Of. Mi-a fost aşa dor de tine. Şi când mă gândesc că şi mie îmi fusese frică să te chem. De ce să-mi fie frică de tine, tu suflet curat, tu, parte din mine, de ce să ma tem de tine...De ce...De ce...De ce.

Acum ştiu că de fapt tu mă inveleşti în fiecare seară, când e frig şi eu sunt singură. Tu eşti...Tu, nemuritorule. Tu..