Mi-e şi mie câteodată frică. Chit că am aripioare vrednice de-o Tinkerbell şi-o inimă mare ca o tablă desenată cu-amintiri de cretă…
Tind să cred că Ella îşi cam pierde din puterile ei magice. Ce vremuri… înainte puteam zbura chiar şi cu cineva în spate.
Oare aşa e când te maturizezi ? Când începi să te simţi singur, nesigur sau poate nebun ? E doar una din « acele » momente care te vor întări mai încolo sau poate e pur şi simplu doar imaginaţia mea pur dramatică ?
Oricare ar fi răspunsul, îmi place să cred că li se mai întâmplă şi altora asta. E un lucru fantastic, pentru că habar nu am dacă e aşa. M-am uitat de-atâtea ori la oameni cu miros de Peter Pan, parcă încercând să le scrutez sufletul până în adâncuri, şi totuşi abia prea puţini s-au lăsat descoperiţi. Nu înţeleg, de ce ar vrea un Peter Pan să meargă pe stradă cu aripioarele lipite cu scotch pe sub haine ? Sunt eu nebună poate, dar până şi ochişorii ne fâlfâie-a dorinţă de zbor. Fâl fâl.
Oare cum miroase până la urmă praful magic din sufletele noastre ?
4 comentarii:
Obisnuieste-te sa innebunesti din ce in ce mai mult...si sa-ti arda aripile de cateva ori, si sa-ti creasca la loc. Oricum, pastreaza si tu un scotch la tine, sa ti le lipesti la loc ori de cate ori e nevoie :)
Care-ai fi tu tall dark friend, iti multumesc oricum.
Mi-ar placea sa cred ca aripioarele au ceva din pasarile phoenix. Poate ca umanitatea mai are un pic de crescut pana sa ajunga acolo :)
Eu raman, ce-am fost si voi fi, o visatoare...
vrei sa zbori pentru ca ti-e cautarea grea. vrei sa zbori ca sa vezi ce se ascunde dupa munti. umple-ti tolba si pleaca orbeste la drum. poate e mai dulce poteca decat cetatea, poate mai bogat intunericul padurii decat soarele luminisului. nu stim. nimic.
Iar cand o fi sa plec, te voi lua cu mine-n tolba...
Trimiteți un comentariu