Aer

Se revarsa peste mine adevarul ca un voal de nebunie, atat de crunt il simt viu in teasta mea si in coloana mea vertebrala.

Am descoperit adevarul ca pe o revelatie a unei comori bine ascunse, si e la fel de pretios ca si comoara in sine. Caci adevarul e singurul care poate da viata lumii acesteia incremenite, tablou in miscare cu oameni vii-dar-morti, ca o flacara cu combustie interna, care arde mereu si mereu si mereu.

Oameni vii-dar-morti, cu miez de soare dar cu piele de gheata, cu ochi din stele dar orbi pe intuneric, singura noastra sansa e lumina care se revarsa din noi, din adancul adancimii. Adevarul. Minunea aceasta care ne tine in viata, si la care multi se chiorasc decenii si tot nu o vad…desi e din noi, e chiar din noi, ne e atat de teama sa ne uitam inauntrul nostru, fiindca in afara lui pare mai usor, ne e asa teama de intunericul asta care pare sa ne cuprinda adancul incat nu ne dam seama ca din el vine singura noastra lumina. Minunea aceasta. Adevarul. E miezul nostru, singurul care exista, doar ca tindem sa il acoperim. Sa il sufocam. Cu atatea straturi de neadevar, incat undeva pe drum uitam de el, si ne doare. Ne doare desacralizarea, ca un act de instrainare de tine insuti. Doar ca undeva acolo, vom tanji mereu dupa el. Caci doar miezul acesta fantastic ne poate face reali. Sacri. Noi.

Adevarul asta…A iesit undeva prin mine si mi-a strapuns toate straturile de piele ce-l acopereau…si de atata viata, parca in sfarsit respir…