Observ ca inspiratia mea s-a concentrat dramatic in ultima vreme pe partea lirica. O chestie ciudata, parca orice as scrie vine ca dintr-o melodie inganata de omuletul ala mic si nebun din mine si orice as citi transpun intr-o melodie.
Pacat ca nu pot impartasi cu voi melodia care parca vibreaza pe versurile astea...Un poet surprinzator prin lirismul incredibil, si care ma obsedeaza de o perioada incoace, ca si cum ar fi un monstru iesit din mine, caci cuvintele lui sunt ca dintr-o viziune dintr-o noapte cu febra in care tresar de atata spasm. Poezia lui e ca o replica pe care stiu ca tocmai sunt pe cale sa o rostesc cu vocea inimii. Cutremuratoare...

Iulian Boldea

---

Tăcerea

în sângele nostru tăcerea curge încetişor
în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude
în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar
în visele noastre încă nevisate tăcerea străluminează amurgul acesta ratat:
în cuvintele poemului tăcerea cu subînţelesurile ei
se strecoară.
uite
pe cerul gurii tăcerea abia
rostită.

Suflu

Viaţă

Iulian Boldea

"în fiecare dimineaţă mă trezesc îmbrăcat în trupul
acesta de ocazie cu surâsurile scorojite cu
iluziile expirate cu instinctul de conservare dat
la maximum
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu viaţa
aceasta nesperată la dispoziţia mea
cu tabieturile ei nesuferite cu ticuri şi mânii de împrumut
cu reflexe impalpabile şi umeri îndrăgostiţi.
doar himerele iluminate dorm liniştite
în colţul camerei."

Sufla in mine si da-mi viata...

ps: Am auzit o replica f faina azi : "Lume multa. Oameni putini". Makes you think, huh?..

Intrebare

O inspiratie surprinzatoare pentru aseara la miezul noptii, si o discutie plina de descoperiri, venita de la o persoana total necunoscuta mie pana atunci, care uite ca a starnit in mine o intrebare tare tare deliranta. si o sete nebuna de poezie si de muzica si de teatru. si de mine.
Ce e iubirea? In lumea asta in care avem ochi si totusi nu putem vedea decat monocromatic, si totusi culorile exista si totul e facut cu un sens. In lumea asta in care aruncam cu noroi in nori si-n vise, si in care totusi exista atatea minuni si lucruri frumoase, ce e iubirea??

O poezie f frumoasa...Citeste-o si gandeste-te la intrebarea mea..

Ispita


de Nina Cassian

Îţi făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost
vreodată.

Pentru prima oară îţi vei vedea porii
deschizându-se
ca nişte boturi de peşti şi-ţi vei putea asculta
rumoarea sângelui în galerii
şi vei simţi lumina lunecîndu-ţi pe cornee
ca trena unei rochii; pentru prima oară
vei înregistra înţepătura gravitaţiei
ca un spin în călcâiul tău,
şi omoplaţii te vor durea de imperativul
aripilor.

Îţi făgăduiesc să te fac atât de viu, încât
căderea prafului pe mobile să te asurzească,
să-ţi simţi sprâncenele ca pe două răni
în formare
şi amintirile tale să-ţi pară că încep
de la facerea lumii.

Poveste

Nu suport oamenii care nu se uita in ochii tai, macar o data. Mai ales daca stau in jurul tau mai mult de 2 minute chiar daca dupa aia probabil ca nu il vei mai intalni niciodata
.
Cum poti sa stai 3 ore intr-un compartiment de tren cu cineva si sa nu te uiti o singura data la omul din fata ta?La inceput am crezut ca e ambitie stupida si aroganta, apoi am incercat diverse strategii, am zis frate, daca tu nici in ochii oamenilor nu te uiti pai tu nu vezi nimic din viata asta. M-am holbat la omul acela cred 20 minute incontinuu, imi dadeau si lacrimile de atata insistenta, si totusi nimic. Nimic! Si cel mai grav, nu avea niciun stres cu asta. Nici nu constientiza...
Ma intreb. Oamenii astia. Care nu se uita in ochii celorlalti... Ce vad ei ma?Ce?Ce le starneste atat de mult retina incat sa acorde o privire, ce poate fi mai puternic decat ochii cuiva, ochii astia minunati pe care ii avem noi, singurii care nu mint niciodata, ochii unui strain, iubit, prieten, cee???Nimic. Oamenii astia nu vad. Trec prin viata ca o bucata de gheata pe gat.

Asa. Revenind la tipul de azi. La sfarsit, ies din compartiment si dupa atatea ture de holbat la el, si tusit, si atins cu piciorul, zic sa dau ultima strigare, si deci zic un "La revedere" ipocrit pe care de fapt nici nu aveam cui sa il adresez pentru ca nu aveam cui sa ii urez o revedere. Si imi raspunde! Prin acelasi salut, bineinteles fara ca macar sa se uite la mine. LA REVEDERE ma??La revedere, adica imi spui ca speri la o revedere, cand tu nu stii ce culoare, ce minciuna nu pot ascunde ochii mei? Jalnic. Demn de mila. Asa valorezi si celelalte lucruri frumoase din viata?

Pana unde naiba o sa ne mai ducem purtati de rigorile societatii?sau mai bine zis, de iluziile societatii. Ca vad ca chiori suntem in continuare.

Ce lume natanga.
Voi reveni cu urmatoarele parti.

envie

Niste versuri foarte frumoase, se pare ca redescopar limba franceza...

Je bois toutes les nuits mais tous les whiskies
Pour moi ont le même goût
Et tous les bateaux portent ton drapeau
Je ne sais plus où aller tu es partout


Sunt
asemenea
nisipului clepsidrei
care
poate fi timp
numai
în
cădere

Trenul asta, de cate lucruri importante ma poate lega. Imi pare ca devin un peron...atatea trenuri pleaca si sosesc in mine...

Lansare portal

www.evoluntar.ro

In sfarsit dupa atata munca, sudoare, nebunie, incercari, chin pe malul marii (pfuuuui), sedinte foto langa sigla F.I.N.E kids ehee, io-te ca a aparut si site-ul nostru pentru voluntari si ong-uri pe care il vom lansa
Marti, 24 februarie 2009,
Clubul Taranului Roman, incepand cu ora 20,
ne vom distra impreuna, concert, nebunie si multi oameni faini!
No, eu va astept pe acolo, noi toti salvatorii copiilor va asteptam si ne-om distra impreuna!
Aa si desigur take a look on www.evoluntar.ro sa imi vedeti si mie moaca pe acolo:)

How many beautiful things are we missing?

Washington DC Metro Station on a cold January morning. The violinist played six Bach pieces for about 45 minutes. During that time approx 2 thousand people went through the station, most of them on their way to work. After 3 mins a middle aged man noticed there was a musician playing. He slowed his pace and stopped for a few seconds and then hurried to meet his schedule.


4 mins later the violinist received his first dollar: a woman threw the money in the till and, without stopping, continued to walk.


6 minutes, a young man leaned against the wall to listen to him, then looked at his watch and started to walk again.


10 mins: a 3 year old boy stopped but his mother tugged him along hurriedly, as the kid stopped to look at the violinist. Finally the mother pushed hard and the child continued to walk, turning his head all the time. This action was repeated by several other children. Every parent, without exception, forced them to move on.


45 minutes; the musician played. Only 6 people stopped and stayed for a while. About 20 gave him money but continued to walk their normal pace.

He collected $32.


1 hour; he finished playing and silence took over. No one noticed. No one applauded, nor was there any recognition.


No one knew this but the violinist was Joshua Bell, one of the best musicians in the world. He played one of the most intricate pieces ever written, with a violin worth $3.5 million dollars. Two days before, Joshua Bell sold out a theater in Boston where the seats averaged $100.


This is a real story. Joshua Bell playing incognito in the metro station was organized by the Washington Post as part of an social experiment about perception, taste and people's priorities.
The questions raised: in a common place environment at an inappropriate hour, do we perceive beauty? Do we stop to appreciate it? Do we recognize talent in an unexpected context?

One possible conclusion reached from this experiment could be:

If we do not have a moment to stop and listen to one of the best musicians in the world playing some of the finest music ever written, with one of the most beautiful instruments .... how many other things are we missing?