Postez aici o bucatica din articole vechi din jurnalul meu, si el veteran in tot razboiul asta al meu...
Am decis sa il reexplorez, si m-am oprit asupra acestui fragment, sa-i zicem literar, integral gri si fara nicio urma de contururi...Apropo de raspunsul care vine abia cand intrebarea care-l astepta va fi murit.
30 iun 2007
"[..] Pentru o singura clipa prelungita in timp, mi-am dorit enorm o voce care sa stie sa ma asculte. In delirul acesta, am pasit pe umbra vaga a vechiului Eu, rememorand si poate chiar, in metafizicul dorintei mele, retraind cu ochii inimii, unele din cele mai pretioase amintiri (..), pe care sa le pastrez in cel mai sacru coltisor al adancului meu.
Un drum atat de insorit din perspectiva Eului actual si totusi, ironic, atat de dureros (...). Si totusi, analizand atent fiecare detaliu, parca ironia incepe sa-si gaseasca un sens in ideea ca nu numai in chimie exista lianti.
Un drum taiat cu cutitul exact in mijlocul sau verde. Alunecari de teren, in cadere libera, o data cu mine; in secunda asta cu soarele luminandu-ti zambetul reflectat in verdele din jur, in secunda urmatoare in adancul abisului, tot tu, dar altcineva, insa fara nimeni. Fara nicio raza de soare, fara nicio voce in jur in afara de cele urland in mine, fara niciun sens. Eul cel nou, intre nebunie si durere, agonie si delir, tristete, iubire, intuneric, haos si singuratate. Tot ce mai aveam era esenta tuturor viselor prabusite o data cu mine, a iubirii imense ce o purtam. Pentru El, trebuia sa ma ridic. Sa renasc, sub lovitura crunta a ironiei vietii, cu doar amintirea Lui in suflet. Si daca in valtoarea si nebunia filozofiei vietii, este sa existe un suprem adevar, acela e ca iubirea cladeste insasi viata, si de aici si suprema concluzie : Viata e cladita in iubire, fara de care nu ti-ai permite sa respiri minunea culorilor...
Acum ma voi duce sa pictez o voce superba, in luni de fiere..."
Uite ca tot eu imi devin propriul cel mai aprig critic. literar, personal, fantasmagoric, etc. Se pare ca desi raspunsul acela vine abia cand nu mai este cautat, si cand intrebarea nu il mai asteapta, el exista dintotdeauna in tine. Pentru ca raspunsul il aveam in mine, il stiam...Doar ca nu stiam sa il descifrez. Acum nu sunt decat semne in alfabetul acelei limbi disparute, insa atunci nu erau decat hieroglife. Ciudat ca nu au reprezentat niciodata semne in alfabetul unei limbi cunoscute si prezente...
Cat de culoarea generala, gri. Un gri literar, de ce oare nu i-am dat mai multe nuante?De ce, cand griul ia nastere si din doua culori complementare, si nu numai dintr-un alb murdar?
Cum ar fi-ntr-o zi sa-ti intalnesti trecutul dup-atata ingropat prezent..?...
