Observ ca inspiratia mea s-a concentrat dramatic in ultima vreme pe partea lirica. O chestie ciudata, parca orice as scrie vine ca dintr-o melodie inganata de omuletul ala mic si nebun din mine si orice as citi transpun intr-o melodie.
Pacat ca nu pot impartasi cu voi melodia care parca vibreaza pe versurile astea...Un poet surprinzator prin lirismul incredibil, si care ma obsedeaza de o perioada incoace, ca si cum ar fi un monstru iesit din mine, caci cuvintele lui sunt ca dintr-o viziune dintr-o noapte cu febra in care tresar de atata spasm. Poezia lui e ca o replica pe care stiu ca tocmai sunt pe cale sa o rostesc cu vocea inimii. Cutremuratoare...

Iulian Boldea

---

Tăcerea

în sângele nostru tăcerea curge încetişor
în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude
în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar
în visele noastre încă nevisate tăcerea străluminează amurgul acesta ratat:
în cuvintele poemului tăcerea cu subînţelesurile ei
se strecoară.
uite
pe cerul gurii tăcerea abia
rostită.