envie

Niste versuri foarte frumoase, se pare ca redescopar limba franceza...

Je bois toutes les nuits mais tous les whiskies
Pour moi ont le même goût
Et tous les bateaux portent ton drapeau
Je ne sais plus où aller tu es partout


Sunt
asemenea
nisipului clepsidrei
care
poate fi timp
numai
în
cădere

Trenul asta, de cate lucruri importante ma poate lega. Imi pare ca devin un peron...atatea trenuri pleaca si sosesc in mine...

Lansare portal

www.evoluntar.ro

In sfarsit dupa atata munca, sudoare, nebunie, incercari, chin pe malul marii (pfuuuui), sedinte foto langa sigla F.I.N.E kids ehee, io-te ca a aparut si site-ul nostru pentru voluntari si ong-uri pe care il vom lansa
Marti, 24 februarie 2009,
Clubul Taranului Roman, incepand cu ora 20,
ne vom distra impreuna, concert, nebunie si multi oameni faini!
No, eu va astept pe acolo, noi toti salvatorii copiilor va asteptam si ne-om distra impreuna!
Aa si desigur take a look on www.evoluntar.ro sa imi vedeti si mie moaca pe acolo:)

How many beautiful things are we missing?

Washington DC Metro Station on a cold January morning. The violinist played six Bach pieces for about 45 minutes. During that time approx 2 thousand people went through the station, most of them on their way to work. After 3 mins a middle aged man noticed there was a musician playing. He slowed his pace and stopped for a few seconds and then hurried to meet his schedule.


4 mins later the violinist received his first dollar: a woman threw the money in the till and, without stopping, continued to walk.


6 minutes, a young man leaned against the wall to listen to him, then looked at his watch and started to walk again.


10 mins: a 3 year old boy stopped but his mother tugged him along hurriedly, as the kid stopped to look at the violinist. Finally the mother pushed hard and the child continued to walk, turning his head all the time. This action was repeated by several other children. Every parent, without exception, forced them to move on.


45 minutes; the musician played. Only 6 people stopped and stayed for a while. About 20 gave him money but continued to walk their normal pace.

He collected $32.


1 hour; he finished playing and silence took over. No one noticed. No one applauded, nor was there any recognition.


No one knew this but the violinist was Joshua Bell, one of the best musicians in the world. He played one of the most intricate pieces ever written, with a violin worth $3.5 million dollars. Two days before, Joshua Bell sold out a theater in Boston where the seats averaged $100.


This is a real story. Joshua Bell playing incognito in the metro station was organized by the Washington Post as part of an social experiment about perception, taste and people's priorities.
The questions raised: in a common place environment at an inappropriate hour, do we perceive beauty? Do we stop to appreciate it? Do we recognize talent in an unexpected context?

One possible conclusion reached from this experiment could be:

If we do not have a moment to stop and listen to one of the best musicians in the world playing some of the finest music ever written, with one of the most beautiful instruments .... how many other things are we missing?

Cuvinte

Azi a fost fain la franceza. Si desi in continuare cam habar nu am cum sa folosesc pronumele relative, ehei macar am invatat ceva frumos din exercitiile acelea.
Am invatat...Cat de puternice pot fi unele cuvinte...Si prin puterea lor, marete, nemuritoare, inutile, surprinzatoare sau mincinoase. Dar puternice...
It's like every word of yours would make the difference..

Quand on ne sait pas ce qu'on cherche, on ne comprend rien a ce qu'on trouve...

De mots que je trouve bizarres, des mots qu'on utilise peu,
des mots dont on se sert souvent, des mots qui parlent d'amour,
des mots dont la musique est belle, des mots que j'adore,
des mots qui sentent la mer et le soleil,
des mots qu'on dit seulement a ceux qu'on aime...

Compendiu iubirii

Avem nevoie oare de ceilalti sa ne reaminteasca ceea ce deja stim de mult dar parca lasam asa, sa se topeasca?Pacat pacat si iar pacat, cand avem ceva asa frumos, sa il lasam acoperit de nimicurile noastre zilnice...Ca ce altceva decat iubirea ar putea scoate din noi tot ce e mai bun si mai frumos?

Cea mai mare antiteza a lumii, se pare pana la urma ca tocmai din antagonia iubirii vine si forta aceasta incredibila care invarte pamantul. Antagonia iubirii, cea care ne face mai puternici decat Atlas in sine, si totusi mai fragili decat un fulg de nea...Ce altceva decat iubirea ne-ar mai putea lega de planeta asta, si totusi sa fim cu totul de pe alta planeta? Ce altceva decat iubirea ar avea forta nemaipomenita de a stramuta muntii din loc?

Raspunsul ala pe care il tot cautam...Il avem deja. De ce ne invartim in coada dupa el?

Tindem sa credem ca problema noastra e ca iubim prea mult. Dar nu. Problema noastra ar fi sa uitam sa facem asta...

It's a bitch, cum zice Vali. But hei...it's our own personal preciouss and ireplaceable bitch. That kind of bitch that doesn't sell itself to anyone else, but for whom you'd pay everything. your world...
Cu totii o vrem, si cat de faina e...

Dac-ar fi sa dormim numai cu cineva in brate...ce bine ar fi:)...

Si totusi...stiai ca in latina, compendere inseamna a cantari impreuna?Am citit pe wiki..

Bla bla bla (aka Love love love)

Hai ca daca tot ii zi spesiala, azi sa fie.

Hehe. Ma amuza la maxim statusurile de azi de gen "Cand iubesti taci din gura si induri orice". Da, poate ca tu iubesti... Dar aia nu e iubire. Aia e inghitit in sec si murit de foame...

Iubire e altceva frate. E aia. Aia de nu poti sa zici ce e, dar stii ca e aia. Cineva destept zicea odata ca cine isi poate descrie iubirea in cuvinte nu iubeste. E, exact asa e. Ce cuvinte ma? Ca de iubit oricine poate zice ca iubeste...
Uite ca ma voi rezuma la a nu spune:) ci la a simti. si face.

ps: Dar mie imi place Sfantul Valentin. Si orice zi-pretext ar fi, puteti sa ii ziceti si Ziua uratilor din partea mea, daca inseamna ca azi e extra luvin day e perfect:)

Aa:)si mersi de ghioceei

undeva intre ratiune, nebunie si simt

Postez aici o bucatica din articole vechi din jurnalul meu, si el veteran in tot razboiul asta al meu...
Am decis sa il reexplorez, si m-am oprit asupra acestui fragment, sa-i zicem literar, integral gri si fara nicio urma de contururi...Apropo de raspunsul care vine abia cand intrebarea care-l astepta va fi murit.

30 iun 2007

"[..] Pentru o singura clipa prelungita in timp, mi-am dorit enorm o voce care sa stie sa ma asculte. In delirul acesta, am pasit pe umbra vaga a vechiului Eu, rememorand si poate chiar, in metafizicul dorintei mele, retraind cu ochii inimii, unele din cele mai pretioase amintiri (..), pe care sa le pastrez in cel mai sacru coltisor al adancului meu.
Un drum atat de insorit din perspectiva Eului actual si totusi, ironic, atat de dureros (...). Si totusi, analizand atent fiecare detaliu, parca ironia incepe sa-si gaseasca un sens in ideea ca nu numai in chimie exista lianti.
Un drum taiat cu cutitul exact in mijlocul sau verde. Alunecari de teren, in cadere libera, o data cu mine; in secunda asta cu soarele luminandu-ti zambetul reflectat in verdele din jur, in secunda urmatoare in adancul abisului, tot tu, dar altcineva, insa fara nimeni. Fara nicio raza de soare, fara nicio voce in jur in afara de cele urland in mine, fara niciun sens. Eul cel nou, intre nebunie si durere, agonie si delir, tristete, iubire, intuneric, haos si singuratate. Tot ce mai aveam era esenta tuturor viselor prabusite o data cu mine, a iubirii imense ce o purtam. Pentru El, trebuia sa ma ridic. Sa renasc, sub lovitura crunta a ironiei vietii, cu doar amintirea Lui in suflet. Si daca in valtoarea si nebunia filozofiei vietii, este sa existe un suprem adevar, acela e ca iubirea cladeste insasi viata, si de aici si suprema concluzie : Viata e cladita in iubire, fara de care nu ti-ai permite sa respiri minunea culorilor...
Acum ma voi duce sa pictez o voce superba, in luni de fiere..."

Uite ca tot eu imi devin propriul cel mai aprig critic. literar, personal, fantasmagoric, etc. Se pare ca desi raspunsul acela vine abia cand nu mai este cautat, si cand intrebarea nu il mai asteapta, el exista dintotdeauna in tine. Pentru ca raspunsul il aveam in mine, il stiam...Doar ca nu stiam sa il descifrez. Acum nu sunt decat semne in alfabetul acelei limbi disparute, insa atunci nu erau decat hieroglife. Ciudat ca nu au reprezentat niciodata semne in alfabetul unei limbi cunoscute si prezente...

Cat de culoarea generala, gri. Un gri literar, de ce oare nu i-am dat mai multe nuante?De ce, cand griul ia nastere si din doua culori complementare, si nu numai dintr-un alb murdar?

Cum ar fi-ntr-o zi sa-ti intalnesti trecutul dup-atata ingropat prezent..?...